Tim Robbins la FITS 2024: Teatrul rămâne important, esențial de-a dreptul!

Ziua a doua de FITS, unul dintre cele mai mari și importante festivaluri de teatru și artele spectacolului din lume, a adus în fața publicului prezent la Sibiu două noi reprezentații sold out ale premierei mondiale Afrodita și Eliberarea Lumii (un vodevil musical grecesc) de Tim Robbins, câștigător al unui premiu Oscar și a trei […]

Continue Reading

198 de evenimente outdoor susţinute de companii din 26 de ţări la a 31-a ediţie FITS

Peste numai două săptămâni, dăm startul celei de-a 31-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. La fel ca în fiecare an, FITS pregătește şi o bogată selecţie de spectacole outdoor, pe lângă spectacolele indoor care îi vor aduce la Sibiu pe John Malkovich, Tim Robbins, Mikhail Baryshnikov, Isabelle Adjani sau Neil LaBute.

Continue Reading

Naționalul sibian, reprezentat la premiera din Freiburg a proiectului People Power Partnership

După o primă etapă, pe parcursul căreia au fost create producții de mici dimensiuni începând din iulie 2022, proiectul „People Power Partnership (PPP)”, finanțat prin programul Europa Creativă, a trecut într-o nouă etapă. Cei 104 dansatori, selectați din 13 orașe europene, au lucrat împreună, repartizați în trei grupuri diferite, timp de câteva săptămâni, sub îndrumarea […]

Continue Reading

People Power Partnership, prezent la două importante evenimente europene

Proiectul People Power Partnership (PPP), derulat de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu în calitate de partener, participă în luna martie la două manifestări importante legate de evoluția tinerilor și de implicarea lor în viața artistică și socială. Pe lângă aceste evenimente, echipa artistică prezintă și ultimul spectacol de mici dimensiuni creat în cadrul proiectului cu […]

Continue Reading

Întâlnirea inaugurală în format fizic a proiectului european „People Power Partnership” dă tonul primului spectacol live al proiectului

„People Power Partnership” (PPP), un proiect Europa Creativă în care Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu este partener, continuă tradiția organizării evenimentelor live planificate în cadrul proiectului, chiar și în contextul actual al pandemiei.

Continue Reading