La Primăria Sibiu a avut loc o întâlnire a primarilor din zona municipiului Sibiu cu privire la constituirea zonei metropolitane care se va forma în jurul municipiului reședință de județ.
„Dezastre“ în locul pieței țărănești
Parcarea Sălii Transilvania va fi închisă între 10 și 12 martie, pentru desfășurarea unui eveniment intitulat Zilele Prevenirii Dezastrelor. Așadar, Piața Volantă Transilvania nu se va organiza sâmbătă, 11 martie, dar o parte dintre producătorii locali vor putea fi găsiți în curtea Consiliului Județean.
Compania de drumuri a Consiliului Județean Sibiu valorifică o serie de bunuri din patrimoniul societății
Drumuri și Poduri SA, companie aflată în subordinea Consiliului Județean Sibiu, a lansat două licitații publice pentru închirierea, respectiv vânzarea unor imobile teren cu și fără construcții, demers realizat pentru obținerea de venituri suplimentare la bugetul societății.
Tradiții de nota 11
Târgul de țară la Ignat te face să te simți, pentru câteva ore, ca într-o vacanță de iarnă la bunici.
Viața are gust din grădină!
Astăzi, de la ora 11.00, la Târgul de țară se vor găti preparate tradiționale bazate pe legumele recoltate din grădinile Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului.
Festivalul tomatelor și al biodiversității, o premieră la Sibiu
Muzeul ASTRA invită sibienii și turiștii la “Festivalul tomatelor și al biodiversității”.
Parteneriat pentru dezvoltarea şi promovarea destinației de ecoturism Mărginimea Sibiului
Consiliul Județean, localitățile din Mărginimea Sibiului, asociații și firme din zonă devin parteneri într-un acord care urmărește poziționarea județului Sibiu ca destinație verde nr. 1 în România, până în anul 2030.
Expoziție despre Mărginimea Sibiului, în „transhumanță” la Iași
Expoziția „Mărginimea Sibiului. Zona fetelor frumoase și a țăranilor cu biblioteci, în colecția de clișee pe sticlă a Muzeului Național Brukenthal” va fi vernisată, astăzi, la Iași.
Voie bună de Ignat
Cele mai frumoase tradiții sunt tradițiile din iarna ASTRA!
Cel mai așteptat eveniment gastronomic al iernii revine la Muzeul ASTRA!
„Târgul de țară la Ignat” a devenit un eveniment de tradiție în rândul acțiunilor organizate an de an de Muzeul ASTRA.