La masă cu gurenii: „În multe case se pregătesc bucate vrednice de toată lauda”

Mămăliga, porcul și „cada cu curechi”, adică butoiul de murături, nu lipseau din gospodăriile localnicilor din Gura Râului acum 100 sau 150 de ani. Poate prea simplă pentru standardele actuale, hrana gurenilor era îndestulătoare pentru cei ce munceau din greu, sănătoasă și chiar gustoasă.

Continue Reading

Piața Transilvania, deschisă două zile înainte de Paște: miercuri și joi

Consiliul Județean anunță că, în Săptămâna Mare, Piața Volantă Transilvania va fi deschisă timp de două zile, pentru ca un număr cât mai mare de sibieni să se poată aproviziona cu produse proaspete și tradiționale, precum: ouă, drob, cozonac, hencleș, plăcinte, lichiu, pască, alături de legume și verdețuri de sezon.

Continue Reading