Trofeul Festivalului „Lucreția Ciobanu” pleacă la Giurgiu

Ediția a 8-a a Festivalului-Concurs al Cântecului Popular Românesc „Lucreția Ciobanu” a adus pe scena Centrului Cultural „Ion Besoiu”, în 28 și 29 aprilie, 16 tineri concurenți, reprezentanți ai multor zone etnofolclorice din România. În urma concursului, juriul a deliberat, iar trofeul acestei ediții a fost adjudecat de Alexandra-Georgiana Pițu din Giurgiu.

Continue Reading

Festivalul „Ioan Macrea” a marcat trei zile de regal folcloric, la aniversarea celor 80 de ani de activitate ai Junilor Sibiului

Desfășurat în perioada 6-8 noiembrie, Festivalul Național de Folclor „Ioan Macrea” a oferit trei seri de spectacole inedite, realizate de Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” alături de ansambluri profesioniste din întreaga țară și de sute de artiști veniți la Sibiu pentru a-i celebra pe Juni.

Continue Reading

Festivalul Național de Folclor “Ioan Macrea”: trei zile de cântec și joc popular românesc

Începând de miercuri, 6 noiembrie, Sibiul devine locul de întâlnire al ansamblurilor folclorice profesioniste din România, care vor face spectacol vreme de trei zile, alături de Junii Sibiului, cei care aniversează opt decenii de activitate artistică neîntreruptă. Pentru a 26-a oară, acest festival național de folclor aduce un omagiu întemeietorului Junilor Sibiului, coregraful Ioan Macrea.

Continue Reading

Junii Sibiului sunt celebrați la Festivalul „Ioan Macrea”

O carte de vizită a Sibiului cultural a devenit Festivalul Național de Folclor „Ioan Macrea”, manifestarea ce reunește anual cele mai bune ansambluri folclorice din România. Festivalul este un omagiu adus maestrului coregraf Ioan Macrea, întemeietor al Junilor Sibiului, iar în anul în care ansamblul împlinește opt decenii de activitate, festivalul este dedicat artiștilor care […]

Continue Reading

Junii Sibiului fac spectacol de zile mari la Baia Mare

Vineri, 15 martie, Junii Sibiului duc frumusețea obiceiurilor, a cântecelor și a jocurilor noastre populare tocmai în Maramureș. Artiștii sibieni participă la concertul extraordinar al Ansamblului Folcloric Național ,,Transilvania” – ,,65 Aniversar”, ce va avea loc în Sala Sporturilor ,,Lascăr Pană” din Baia Mare.

Continue Reading

Festivalul „Ioan Macrea”: 25 de ediții celebrate prin 10 ore de spectacol, alături de 1.500 de spectatori și 270.000 de internauți

Ediția cu numărul 25 a Festivalului Național de Folclor „Ioan Macrea” a fost marcată la Sibiu prin trei mari spectacole, peste 10 ore de reprezentații, la care au asistat 1.500 de spectatori și 270.000 de internauți. Manifestarea a fost organizată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu, în perioada 14-16 noiembrie.

Continue Reading