Filarmonica de Stat Sibiu a participat cu succes la Festivalul Internațional „George Enescu”.
Filarmonica Sibiu cântă la cel mai mare festival de muzică clasică din lume
Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu a ajuns în această după-amiază la București, iar mâine va concerta în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”.
Formaţia Viţa de Vie, invitată la concertul aniversar “Piano Rocks X”
La zece ani de la prima ediţie, proiectul Piano Rocks propune iubitorilor de artă un fusion între cele mai apreciate segmente ale culturii: muzica, dansul şi… fotografia. Invitatul special al ediţiei aniversare – Piano Rocks X – va fi trupa Viţa de Vie.
Roderick Cox: Sunt foarte încântat să lucrez în premieră cu Filarmonica de Stat Sibiu!
Filarmonica de Stat Sibiu se aventurează în Festivalul Internațional „George Enescu” 2023 sub bagheta dirijorului american Roderick Cox. Aflat la prima sa participare în Festivalul Enescu și tot pentru prima dată la pupitrul unei orchestre românești, Roderick Cox ne împărtășește câteva gânduri înaintea celor două concerte din 14 septembrie (Sibiu) și 16 septembrie (București).
Viţa de Vie Simfonic la Piano Rocks X
Ediţia aniversară a proiectului Piano Rocks propune iubitorilor de artă o fuziune între muzică, dans şi fotografie.
De la Agnita la Hollywood în 90 de minute
Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu revine la Agnita, pe 22 septembrie, cu un concert simfonic de muzică de film.
Primele bilete pentru Sibiu Opera Festival, lansate la preț promoțional
Filarmonica de Stat Sibiu a pus în vânzare biletele pentru Gala de Operă și spectacolul de balet „Giselle” din cadrul Sibiu Opera Festival 2023. Până la 1 octombrie, biletele pot fi achiziționate la prețuri reduse.
Concerte sold-out cu Ada Milea. Urmează încă trei seri de poveste pe acoperișul Filarmonicii
Ada Milea a cântat cu casa închisă, aseară, pe cea mai frumoasă terasă din Sibiu! Festivalul „Concerte pe Acoperiș” continuă astăzi cu Revolter, mâine cu Yukako Yamano și sâmbătă cu Francesco Tristano.

Orchestră elvețiană cu program românesc
ICon Arts Festival Transilvania, ediția XXI, continuă în aplauzele melomanilor! În seara aceasta, publicul este invitat la un concert spectaculos susținut de Orchestra de Tineret a Elveției la Filarmonica de Stat Sibiu.
Acoperișul Filarmonicii devine scena celui mai îndrăgit festival al verii
Cea de a IV-a ediție a festivalului „Concerte pe Acoperiș” începe duminică, 30 iulie, și se va încheia pe 12 august.