Satul de poveste… unde soții certați ajungeau la închisoare

Vestită pentru încuietoarea montată pe ușa sacristiei, biserica evanghelică din Biertan mai este cunoscută și pentru fosta „închisoare matrimonială” destinată cuplurilor care intenționau să divorțeze. Metoda pare să fi funcționat, câtă vreme, în aproape 300 de ani, a fost înregistrat doar un singur divorț.

Continue Reading

Festivalul Ars SACRA a însemnat multă bucurie: „Mesajul a fost înțeles și preluat cu inimile deschise!”

A doua ediție a festivalului Ars SACRA la Sibiu s-a încheiat duminică ,cu prezentarea unei inedite colecții de peste 80 de cruci, la biserica ortodoxă Nașterea Domnului de pe strada Constituției. Acestea au fost realizate de preotul Vasile Davidoiu în lemn de cireș.

Continue Reading

Sfântul Ladislau la Sibiu

Cultul Sfântului Ladislau a fost foarte important în viața spirituală a orașului Sibiu, atingând apogeul în secolul al XV-lea, dar continuând și după Reformă, din rațiuni religioase, însă și politice, așa după cum explică dr. Frank-Thomas Ziegler, istoric de artă și manager Relații publice al Bisericii Evanghelice C.A. din România – Parohia Brașov.

Continue Reading

Bisericile Protestante din Europa s-au reunit la Sibiu. Ce s-a discutat, noua conducere și perspective privind războiul dintre Rusia și Ucraina

Peste 200 de delegați ai bisericilor protestante din Europa au participat, la Sibiu, în perioada 27 august – 2 septembrie, la cea de-a 9-a Adunare Generală a Comunității Bisericilor Protestante din Europa (CPCE). Evenimentul internațional a reunit peste 95 de biserici membre, fiind găzduit de Biserica Evanghelică C.A. din România. Este pentru prima dată când […]

Continue Reading