Prinţul Charles i-a felicitat printr-un mesaj video pe voluntarii români implicaţi în proiectul „Ambulanţa pentru monumente”, care au câştigat ieri Premiul European pentru Patrimoniu la categoria Educaţie, Formare şi Conştientizare.
E-book gratuit: „Lumea prin Culoare și Sunet”
O lume mai accesibilă cu ajutorul tehnologiei. Acesta este mesajul pe care Fundația Orange îl transmite cu ocazia lansării primului e-book „Lumea prin Culoare și Sunet”, program de intervenție națională pentru îmbunătățirea integrării sociale a persoanelor cu deficiențe de auz și de vedere.
„Tolba Summit-ului”, rețeta din Sibiu aclamată de liderii Europei
Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019 a pus pe masă tot ce are mai bun, de Ziua Europei, iar gusturile autentice i-au entuziasmat pe șefii de state și de guverne, miniștrii, europarlamentarii sau ambasadorii care au participat la Summit-ul European.
Uniți prin cultură, de Ziua Europei
Pandemia ne-a unit mai mult decât ne-am fi imaginat. Stăm departe unii de ceilalți, dar împreună suntem mai uniți ca niciodată!
Surprize pentru vizitatorii Muzeului ASTRA
Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului se pregătește pentru redeschidere și ar putea să-și primească primii vizitatori la începutul lunii iunie.
Tânăra dirijoare Nil Venditti, din nou în concert la Sibiu
La patru luni de la prezența în Sala Thalia, dirijoarea italiancă Nil Venditti are o nouă întâlnire cu publicul sibian, de această dată în cadrul Stagiunii Online.
Piața tradițională se redeschide astăzi la Rășinari
Primarul Bucur Bogdan anunță că piața comunală din Rășinari se va deschide de astăzi, 2 mai, doar cu produse agroalimentare.
1 Mai pe românește
Micii sunt mai gustoși de 1 Mai, ne dezvăluie chef Marius Rafa, proprietarul Pardon Cafe & Restaurant.
Sibiul, personaj principal pe Astra Film Online
Astra Film Online vă invită să descoperiți istoria bogată a orașului din inima Transilvaniei, prin două filme remarcabile: „Sibiu – Hermannstadt” și „Sibiu 825”, semnate de Dumitru Budrala.
Korngold și Ceaikovski, propunerile Filarmonicii pentru această săptămână
Simfonia ”Manfred” de P.I. Ceaikovski și ”Concertul pentru vioară și orchestră” de E. Korngold vor putea fi urmărite în această săptămână, în cadrul ”Stagiunii Online” a Filarmonicii de Stat Sibiu.