Proiectul „Casa Artelor – Centrul de Activități și Resurse Regionale”, recent premiat cu premiul „Oscar” al culturii la nivel european, devine un reper în Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării.
În această săptămână, la Summitul Strategic al Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, eveniment organizat în Sarajevo, Ciprian Ștefan, managerul Muzeul ASTRA, a prezentat proiectul câștigător al premiului Europa Nostra. Potrivit reprezentanților muzeului, proiectul „Casa Artelor – Centrul de Activități și Resurse Regionale” a fost foarte bine primit, fiind dat ca exemplu de bună practică pentru viitorul instrumentelor de finanțare prin Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, Aria prioritară 3 – „Promovarea culturii, turismului și a contactelor interpersonale”.
„Sper în viitoare parteneriate, noi direcții de dezvoltare rurală prin resursele patrimoniale materiale și imateriale cu cea mai importantă resursa din mediul rural: resursa umană!
Da, cultura dezvoltă!”, a declarat Ciprian Ștefan.
Centrul de Activități și Resurse Regionale ASTRA (C.A.R.R.) este găzduit în Casa Artelor, o clădire din secolul al XIV-lea, recent restaurată, din centrul istoric. Administrat de Muzeul ASTRA, centrul funcționează ca un hub urban pentru formare profesională, certificare a meșterilor și educație pentru patrimoniu. Centrul a fost dezvoltat în parteneriat cu Museene i Sør Trøndelag (Norvegia) și Future Capital (România), finanțat în cadrul programului RO-CULTURA printr-un grant al Mecanismului Financiar al Spațiului Economic European (EEA Grants), și de un sprijin consistent din partea Consiliului Județean Sibiu.
