Primăria Sibiu va emite în luna noiembrie ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a Căii Șurii Mari, tronsonul de aproape 1 km în lungime dintre viaductul Gara Mică și giratoriul de acces spre autostradă. Acesta este un proiect în valoare de 41,37 milioane de lei, din care 34,84 milioane lei vor fi asigurați din fonduri europene obținute de municipalitate în Programul Regiunea Centru, restul fiind asigurați din bugetul local.
“Asocierea Geiger Transilvania SRL & GG Tehnic Proiect SRL, pe care am contractat-o pentru realizarea investiției, a finalizat proiectul tehnic pentru această lucrare amplă. Împreună cu modernizarea primului tronson al Căii Șurii Mici, această investiție va îmbunătăți traficul din zonă și fluența acestuia într-o arie cu o puternică dezvoltare, precum și un acces aglomerat de intrare și ieșire din oraș. Documentația realizată a detaliat investiția care va include măsuri pentru creșterea mobilității și pentru îmbunătățirea siguranței, confortului și accesibilității atât pentru traficul auto, cât și pentru pietoni și bicicliști. Vom crea 2 benzi de circulație pe fiecare direcție, piste pentru biciclete în dublu sens, precum și spații verzi.” (Astrid Fodor, Primarul Municipiului Sibiu)
Detalii care vor schimba aspectul și funcționalitatea acestei artere:
- modernizarea și lărgirea carosabilului la două benzi pe sens. Intersecțiile vor fi reamenajate pentru a reduce aglomerația în trafic, mai ales giratoriul de la intersecția cu Drumul Ocnei. În cazul acestei girații, se va extinde diametrul de la 6 la 9 metri și se vor crea două benzi față de o bandă, cât are în prezent. De asemenea, se vor amenaja insule de separație cu spații verzi pe principalele ramuri ale acesteia (Calea Șurii Mari și Drumul Ocnei). Și ieșirea din str. Vișinilor în Calea Șurii Mari va avea o bandă dedicată;
- în ceea ce privește locurile de parcare de pe aliniamente, acestea vor fi desființate pentru a se putea lărgi carosabilul. Mai mult, unitățile de pe această stradă au parcări proprii, interioare obiectivelor, care vor asigura necesarul. De asemenea, prin crearea de piste pentru biciclete și prin fluidizarea traficului inclusiv pentru autobuzele transportului public, se asigură modalități de deplasare în zonă, alternative la circulația cu autovehiculul propriu, precizează municipalitatea;
- trotuarele vor fi refăcute pentru încurajarea deplasării pietonale, lățimea acestora fiind proiectată la 2 metri. Pentru creșterea siguranței celor care se deplasează pe jos, 4 treceri de pe această stradă vor fi semaforizate inteligent, cu buton de cerere. De asemenea, trotuarele vor fi optimizate și pentru circulația persoanelor cu dizabilități;
- amenajarea de piste pentru biciclete în dublu sens. Acestea vor fi create la nivelul trotuarului, dar separat de el;
- pentru transportul public se vor amenaja alveole în care să fie amplasate stațiile. De asemenea, în zona intersecțiilor se vor crea benzi suplimentare, care să permită și autobuzelor să se deplaseze mai fluent și să își respecte orarele;
- modernizarea iluminatului public. Rețeaua de alimentare existentă va fi complet înnoită, se vor instala 103 de stâlpi noi și corpuri de iluminat cu LED, ecoeficiente, conectate la sistemul de telegestiune, permițând controlul și comanda de la distanță;
- se vor crea zone verzi pe aliniamentele străzii, însumând o suprafață de 5.000 mp. Pe lângă arii înierbate, se vor planta 240 de arbori și alte 2.500 de plante ornamentale și arbuști;
- prin proiectul tehnic s-a găsit o soluție și pentru Valea Șerpuită. Cursul de apă va fi protejat prin tuburi pe o lungime de 340 de metri, peste care, la nivelul solului, se vor amenaja zone verzi;
- pentru că va fi un proiect de modernizare profundă, sunt prevăzute și lucrări la rețelele de apă și canalizare. Canalizarea menajeră existentă se va păstra și se vor reface racordurile la proprietăți. În schimb, canalizarea pluvială se va reface complet. În ceea ce privește rețeaua de apă, aceasta va fi înnoită pe porțiunea dintre Drumul Ocnei până spre sensul giratoriu cu A1. De asemenea, se va crea canalizația subterană pentru coborârea cablurilor de telecomunicații în subteran de către societățile care le dețin.
În primă fază, în sezonul rece, se va pregăti terenul pentru execuția lucrărilor.
