Proiectul Piano Rocks revine în acest an cu o ediție extraordinară, dedicată uneia dintre cele mai emblematice trupe din istoria muzicii rock – Metallica. Concertul va avea loc în 26 octombrie, la Centrul Cultural ”Ion Besoiu” Sibiu, și va aduce pe aceeași scenă orchestra simfonică Piano Rocks, formația tribut Metallica – MASTERPIECE, pianista Monica Florescu și cvartetul 4Tune într-o combinație sonoră intensă și surprinzătoare. Evenimentul va rămâne în istorie ca primul concert din România dedicat repertoriului Metallica, reinterpretat simfonic.
Ediția din acest an promite o experiență muzicală de excepție, în care publicul va redescoperi energia și profunzimea pieselor Metallica în aranjamente simfonice special create pentru Piano Rocks de compozitorul Ferenc Ercsey-Ravasz. Evenimentul marchează o nouă etapă în evoluția proiectului, care reușește, an de an, să aducă împreună artiști din zone muzicale diferite, uniți de aceeași pasiune pentru inovație și emoție autentică.
Monica Florescu, pianistă: ”Sunt foarte bucuroasă să fiu – și în acest an – parte din proiectul Piano Rocks, un proiect de suflet pe care il desfășor de mai bine de 10 ani in Sibiu, o experiență care cred ca reușește mereu să îmbine pasiunea pentru muzica simfonică și energia pură a rock-ului. Provocarea de a interpreta muzica legendarei trupe Metallica, alături de orchestră și formația rock Masterpiece, este una extraordinară – intensă, emoționantă și plină de forță. Pentru mine, Piano Rocks este dovada că granițele dintre genuri pot fi depășite atunci când muzica e sinceră, trăită și dăruită cu pasiune. Sunt convinsă că publicul va simți vibrația acestei întâlniri spectaculoase între pian, orchestră și spiritul Metallica.”
Trupa MASTERPIECE, cea mai cunoscută formație tribut Metallica din România, se alătură pentru prima dată proiectului: „Pentru noi, participarea la Piano Rocks este o premieră și o provocare extraordinară. Este pentru prima dată când aducem muzica Metallica într-un format simfonic, alături de orchestră și pian, iar energia acestui concept ne-a cucerit din primul moment. Publicul va trăi o experiență puternică, în care sonoritatea rock-ului se împletește cu forța și rafinamentul muzicii clasice. Abia așteptăm să urcăm pe scenă și să trăim împreună emoția acestui concert special!”
Pe scenă vor mai urca și membrii îndrăgitului cvartet 4Tune din Brașov, colaboratori constanți ai proiectului, alături de artiști locali și instrumentiști ai orchestrei simfonice condusă de dirijorul Remus Grama, într-o formulă extinsă care promite un sunet impresionant și un efect vizual pe măsură.
În completarea concertului, pe pietonala Nicolae Bălcescu poate fi vizitată, în această perioadă, expoziția foto-documentară „Vin și ascult. Piano Rocks”, care surprinde cele mai intense momente din edițiile anterioare ale proiectului – de la repetiții și culise până la emoția din timpul spectacolelor.
Piano Rocks 2025 continuă misiunea începută în urmă cu peste un deceniu: aceea de a aduce muzica simfonică mai aproape de publicul tânăr, prin colaborări inedite și reinterpretări spectaculoase ale marilor hituri rock.
