Masă rotundă organizată de Episcopia Bisericii Evanghelice

Viața cetății

La Academia Evanghelică Transilvania (AET) din Sibiu a avut loc, săptămâna trecută, cea de a 10-a masă rotundă dedicată prevenirii violenței domestice în societate.

La eveniment au participat peste 30 de reprezentanți ai instituțiilor statului, psihologi, asistenți sociali, ofițeri de poliție și cadre didactice. În prima parte, psihologul Eniko Gall, de la Asociația ALEG, a prezentat materialul cu tema „De la victimă la învingătoare”, prin care au fost exemplificate intervențiile cu impact, cum se poate ajuta, ce trebuie făcut sau nu în relație cu o victimă a abuzului. În a doua parte, a urmat o discuție în plen moderată de prof. univ. dr. Ioana Crețu de la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, iar publicul a putut adresa întrebări și să participe la discuții. Din panelul de specialiști au făcut parte  Luminița Hadăr și Liliana Popa de la compartimentul privind violența domestică din cadrul DGASPC Sibiu, Violeta Solomon, președinta Asociației Femeilor din Sibiu, psihologul Ioana Henegar de la DGASPC Alba, Viorica Nedel, cu expertiză juridică privind asistența victimelor violenței domestice, și Eniko Gall.

„Importanța acestui eveniment este dată de faptul că, în societatea actuală, se observă că problema violenței domestice este încă extrem de prezentă în ciuda eforturilor depuse de numeroase organizații umanitare și de angajații devotați ai autorităților din domeniu. Din păcate, cea mai mare grupă etnică de victime ale traficului de persoane și, mai precis, ale prostituției forțate din Europa provine din România. Printre diverse alte motive, se remarcă violența domestică, cu care s-au confruntat persoanele ce devin ulterior victime ale traficului de persoane. Discuțiile cu specialiștii invitați la masa rotundă au evidențiat creșterea sesizărilor de violență domestică, de pildă, în anul 2023 fiind înregistrate și instrumentate 140 de cazuri la DGASPC Sibiu, în anul 2024 numărul acestora crescând foarte mult. Problemele cu care se confruntă autoritățile sunt, pe de o parte faptul că agresorii nu se prezintă la centrele de consiliere de bunăvoie, doar dacă sunt obligați de instanță, respectiv de serviciul de probațiune, iar pe de altă parte, lipsa serviciilor sociale la nivel local atunci când victima trebuie reintegrată în societate.

Îndemnul specialiștilor și al organizatorilor este de a nu rămâne indiferenți la o situație de abuz, ea poate fi sesizată la numărul unic național 119, destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare sau orice formă de violență asupra copilului”, a declarat episcopul Reinhart Guib.

Masa rotundă a fost organizată de Episcopia Bisericii Evanghelice C.A. din România, de Academia Evanghelică Transilvania (AET) din Sibiu și de grupul de lucru non-formal Arca Binecuvântării Sibiu ABS. Grupul de lucru ABS își propune să mobilizeze și să conecteze bisericile cu organizațiile ONG și cu autoritățile din domeniul social în privința problemelor legate de traficul de persoane.

Răspunde