Activități educaționale destinate tinerilor, la American Corner Sibiu

Viața cetății

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu și American Corner Sibiu, în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite ale Americii în România, organizează în perioada octombrie – decembrie o serie de ateliere, sesiuni de formare și evenimente educaționale dedicate elevilor, studenților, cadrelor didactice, dar și publicului tânăr în general. Programul își propune să promoveze valorile educației democratice, ale gândirii critice și ale implicării civice, oferind participanților oportunități de dezvoltare personală și profesională.

„Aceste activități se înscriu într-un demers educativ care promovează excelența americană în educație, inovația și dezvoltarea continuă. Participanții sunt încurajați să se implice activ în experiențe interactive, dialoguri autentice și schimburi de idei care evidențiază gândirea critică și spiritul colaborativ. Inițiativa pune accent pe formarea unor competențe-cheie pentru o societate democratică și dinamică: exprimarea liberă, argumentarea clară, leadership-ul etic și angajamentul față de binele comunității.

Un rol important în desfășurarea programului îl au formatorii invitați – profesioniști în domeniul științelor comunicării, cadre didactice, jurnaliști și specialiști din diverse arii educaționale și culturale, voluntari. Expertiza și experiența lor contribuie la crearea unui cadru dinamic și interactiv, menit să inspire participanții și să le ofere perspective noi asupra educației și societății contemporane”, au declarat organizatorii.

Programul include:

  • “American Literature Days” / „Zilele Literaturii Americane” – prof. univ. dr. Radu Vancu, ULBS (noiembrie)
  • “Debates Workshop”/ „Atelier de dezbateri în limba engleză” pentru liceeni – prof. Consuela Vilaia, CNGL (octombrie – decembrie)
  • “Public Speaking & Effective Communication”/ „Atelier de vorbire în public” pentru tineri – lect. univ. dr. Corina Selejan, ULBS (octombrie – decembrie)
  • “English Conversation Club Online”/ „Club de conversație în limba engleză online” pentru liceeni – Michael Wu, Universitatea George Mason, Washington (octombrie – decembrie)
  • “Teaching4Life” – atelier destinat studenților și tinerelor cadre didactice care predau limba engleză – lect. univ. dr. Ovidiu Matiu, ULBS (noiembrie)
  • “Internet, Information, and Free Speech. Digital Skills Development Workshop”/ „Internet, informare și libertate de exprimare. Ateliere de dezvoltare a competențelor digitale” – lect. univ. dr. Robert Coravu, Universitatea București (23-24 octombrie, 30-31 octombrie)
  • “Journalism & Free Speech: Navigating Media in a Digital World”/ „Jurnalism și libertate de exprimare. Navigarea în lumea digitală a mass-mediei” | jurnaliștii Marian Voicu și Cătălin Gomboș, Veridica/ AIJR (6-7 noiembrie)
  • “Words Without Borders: The Limits of Free Speech Online”/ „Cuvinte fără frontiere: limitele libertății de exprimare în mediul online” – Silvia Tăbușcă și Alice Martis, ECLER (13-14 noiembrie)
  • “Democracy and Democratic Values Today”/ „Democrația și valorile democratice astăzi”– ateliere destinate elevilor și studenților – lect. univ. dr. Bogdan Gheorghiță, ULBS (9 decembrie)

„Toate aceste activități educaționale își propun să ofere tinerilor instrumentele necesare pentru a deveni cetățeni activi, conștienți și implicați. Modelul american de educație, centrat pe leadership, inovație, gândire critică și libertatea de exprimare, este o sursă de inspirație pentru dezvoltarea unei generații pregătită să răspundă provocărilor globale și să contribuie la consolidarea unei societăți democratice, bazate pe respect, responsabilitate și dialog”, au mai precizat reprezentanții bibliotecii.

Activitățile se vor desfășura la American Corner Sibiu (Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, Str. George Barițiu, nr. 7, Corp B, et. 5), în format fizic, dar și online, în funcție de tematică și grupul-țintă.

Răspunde