Sacralitatea în arta contemporană, explorată în cadrul festivalului Ars SACRA

Viața cetății

Expoziția „Sacralitate în arta contemporană”, organizată sub auspiciile celei de a 3-a ediții a festivalului Ars SACRA, prezintă arta ca o călătorie interioară și un dialog spiritual.

„Lucrările artiștilor contemporani abordează tema sacralității cu o sensibilitate nouă – uneori discret, printr-un gest sau o lumină, alteori prin simboluri puternice care deschid privitorului poarta spre o altă realitate”, explică organizatorii evenimentului: Iulia Mesea, Ștefan Orth și Levente Serfőző.

Publicul va putea vedea lucrările artiștilor: Ábrahám Jakab (Brașov), Ioan Cândea (Sibiu), Marius David (Sibiu), Eugen Dornescu (Sibiu), Forró Ágnes (Cluj Napoca), Olimpia Coman Sipeanu (Sibiu), Antonela Giurgiu (Sibiu), Ștefan Orth (Sibiu), Mircea Gabriel Nistorescu (Sibiu), Valentina Cristea (Sibiu), Constantin Ilea (Sibiu), Anca Diana Giura (Sibiu), Ioan Muntean (Sibiu), Ileana Selbing (Sibiu), Vetró András (Târgu Secuiesc), Xantus Géza (Miercurea Ciuc).

Vernisajul expoziției curatoriate de dr. Iulia Mesea va avea loc vineri, 19 septembrie, de la orele 17.00, în Biserica Reformată Calvină din str. Mitropoliei 9, cu participarea specială a actriței Fatma Mohamed Bucher de la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu.

Răspunde