13 standuri comerciale amplasate în centrul Sibiului și la Zoo vor fi închiriate cu sume începând de la 1.460 lei/an.
Serviciul Salubrizare, Protecția Mediului și Administrarea Domeniului Public organizează o licitație publică pentru închirierea a 13 standuri dedicate comercializării, amplasate în zone turistice ale orașului: zece standuri de 4 mp fiecare, situate pe str. Al. Papiu Ilarian, destinate comercializării produselor handmade, articolelor de artizanat, produse de anticariat (cărți), tablouri și vederi de dimensiuni reduse. Prețul minim al chiriei va fi de 1.460 lei/an/stand. Contractele de închiriere se vor încheia pe o perioadă de 2 ani; trei standuri de câte 12 mp, situate pe aleea principală de acces în Grădina Zoologică Sibiu, destinate comercializării produselor alimentare sau nealimentare. Prețul minim al chiriei va fi de 5.256 lei/an/stand.
Caietele de sarcini se pot obține în format tipărit, contra cost, la prețul de 50 de lei, de la sediul Serviciului public amintit situat în Piața Mică sau în format electronic, gratuit, pe https://spadpp.sibiu.ro/site/detail/1035. Pe acest link veți găsi și schițele cu amplasarea standurilor, precum și alte detalii privind procedura de licitație, pe care cei interesați trebuie să le parcurgă.
Ofertele pentru spațiile din ambele locații se pot depune până în data de 29 septembrie, la ora 15.00, la registratura din Piața Mică nr. 22.
