Se gătește oltenește

Caietul de rețete Gurmandul VIP Pe harta turistului

“Puiul crăcănat și zeama fermecată” îi așteaptă pe vizitatorii Muzeului ASTRA.

Prin proiectul “Memoria secretă a obiectelor. Tradiții și gastronomie din Oltenia”, astăzi, 28 august, de la ora 11.00, Muzeul în aer liber găzduiește un atelier culinar, în sectorul Pomicultură și viticultură, lângă biserica din Comăneşti.

Pentru toți cei pasionați de rețete tradiționale, se va găti „pui crăcănat pe jar în zeamă de roșii coapte și ardei capia, omorâte în strachină cu pisălogul”.

Iar dacă doriți să încercați si altă dată, aveți nevoie de: 1 pui întreg, 5-6 roșii coapte, 5-6 ardei capia, usturoi, sare, piper. Modul de preparare l-am aflat pentru dumneavoastră tot prin amabilitatea celor de la Muzeul ASTRA:

Se ia un pui întreg, se despică pe piept, se îndepărtează vârfurile aripilor; pieptul fiind gros se despică în spatele aripilor și se aplatizează pentru a se pătrunde bine la foc, apoi se mai fac două crestături paralele. Pulpele se rup din șold, apoi întorcem puiul și continuăm despicarea lor aproape de os pentru o bună frigere. Asezonăm puiul cu sare și piper pe ambele părți, apoi îl lăsăm la rece peste noapte pentru a prinde gust.

Pregătirea grătarului: se face jar din lemne și coceni de porumb bine uscați, se arde grătarul și se unge cu slănină.

Ca să domolească jarul, bunica punea sare peste el. Este important sa controlăm temperatura,  pentru a nu se arde carnea.

Puiul se întoarce de câteva ori, fără să îl ardem, apoi, când este pătruns, se lasă la răcit 10-15 minute. Când porționăm, vom avea cam 8 porții de carne, care vor aștepta nerăbdătoare să fie scăldate în zeama de roșii coapte pe grătar și zdrobite fără milă cu pisălogul în strachina de lut, în care adăugăm usturoi proaspăt pisat, precum și ardeiul capia roșu copt la fel pe grătar.

Servim cu pâine aburindă, scoasă din țest, pe masa rotundă din prispa casei, alături de cei dragi.

Poftă bună!

Răspunde