Primăria Sibiu continuă intervențiile în clădirile unităților de învățământ pentru eficientizarea energetică, în sensul creșterii confortului, dar și pentru economie în consumul de utilități. În ultimele 12 luni s-au încheiat astfel de lucrări la 5 unități de învățământ. Alte 5 investiții sunt în curs. Toate acestea sunt realizate cu fonduri europene nerambursabile.
Miercuri, 2 iulie, primarul Astrid Fodor a semnat contractul pentru lucrările de reabilitare termică a clădirii Școlii nr. 23 situată pe strada Oslo. Lucrarea va fi executată de firma SC Balor Cons SRL, valoarea investiției fiind de 4,62 milioane lei, fonduri europene nerambursabile obținute de Primărie în cadrul Programului Regiunea Centru.
În termen de 12 luni de la emiterea ordinului de începere, constructorul va executa următoarele lucrări:
- montarea de panouri fotovoltaice pentru producția energiei electrice necesare pentru iluminat, ventilație și centrala termică
- rearea unui sistem de ventilație a sălilor, cu recuperatoare de căldură
- reabilitarea instalației de energie termică, prin instalarea unei centrale noi, cu pompe de căldură aer-apă. În săli vor fi montate radiatoare panou de oțel, precum și ventiloconvectoare. Pentru reducerea risipei de apă caldă, se vor monta robineți cu senzori sau temporizare
- montarea unui sistem de management a utilităților din clădire pentru eficiență și economie în consum
- reabilitarea sistemului de iluminat prin înlocuirea lămpilor cu tuburi de neon cu un sistem de iluminat performant și eficient cu LED-uri. Acesta va fi comandat de la distanță pentru adaptarea intensității luminoase și reglarea timpului de funcționare
- izolarea termică a fațadelor, a planșeului etajului și a soclului clădirii
- înlocuirea ferestrelor cu tâmplărie cu profil de aluminiu și sticlă termoizolantă
- înlocuirea învelitorii și aplicarea unor tratamente de ignifugare a șarpantei
- instalarea unei platforme elevatoare pentru accesul persoanelor cu dizabilități locomotorii. De asemenea, se vor monta dispozitive de ghidaj și alertare pentru persoanele nevăzătoare
- refacerea finisajelor interioare.
Rezultatul acestor intervenții va fi scăderea consumului de energie primară din surse convenționale cu cel puțin 65% și reducerea emisiilor de dioxid de carbon cu cel puțin 76% datorită faptul că energia se va produce din surse nepoluante.