Acțiune explozivă, comedii spumoase, aventuri de neuitat, povești de groază care-ți dau fiori sau animații vesele – cele mai noi filme de la Hollywood, dar și din Europa rulează vara asta la Cinema Boutique, pe Terasa cu Flori a Centrului Cultural „Ion Besoiu”.
Până pe 15 septembrie, singurul cinematograf în aer liber din Sibiu promite să transforme fiecare seară într-o experiență de neuitat, aducând magia marilor producții cinematografice într-un cadru elegant și relaxant. După succesul primelor două săptămâni, cu multe seri sold-out, programul următoarei perioade se anunță la fel de „hot”!
Proiecțiile încep la orele 22.00, însă Terasa cu Flori se deschide de la 21.30, pentru a vă oferi ocazia de a alege cele mai bune locuri, și sunteți invitați să condimentați distracția cu momente de hidratare și ronțăială. După film, puteți rămâne la povești cu gașca până târziu în noapte, bucurându-vă de atmosferă și de priveliștea Sibiului!
Programul Cinema Boutique poate fi consultat pe Eventbook, în aplicația mobilă Sibiu City App și pe pagina de Facebook a Centrului Cultural „Ion Besoiu”.
Biletele se găsesc pe eventbook.ro și la casierie, la prețul unic de 20 lei. Accesul publicului se face pe la intrarea B – dinspre Ramada. Pentru că ploaia ne mai încurcă planurile uneori, cei care doresc să renunțe la bilete au dreptul la rambursarea banilor, dar există și o soluție în caz de vreme nefavorabilă – proiecțiile se vor muta în Sala Mică, unde tehnologia video și audio de ultimă generație asigură condiții perfecte pentru vizionare.
Cinema Boutique pe Terasa cu Flori. Program 11 – 31 iulie 2025
- vineri, 11 iulie, ora 22:00: „Sora cea urâtă” (comedie, dramă, horror, ficțiune – Norvegia, Polonia, Suedia, Danemarca – 2025 – 109 min / IM 18 / regia Emilie Blichfeldt, cu: Lea Myren, Thea Sofie Loch Næss, Ane Dahl Torp). Bilete: https://eventbook.ro/film/bilete-sora-cea-urata?hall=centrul-cultural-ion-besoiu-terasa-cu-flori
- sâmbătă, 12 iulie, ora 22:00: „Fanfara” (comedie – Franța – 2024 – 103 min / regia Emmanuel Courcol, cu: Benjamin Lavernhe, Pierre Lottin, Sarah Suco, Jacques Bonnaffé). Bilete: https://eventbook.ro/film/bilete-fanfara?hall=centrul-cultural-ion-besoiu-terasa-cu-flori
- duminică, 13 iulie, ora 22:00: „Super-Charlie” (animație, familie – Suedia, Danemarca – 2024 – 80 min / regia Jon Holmberg, cu: Silas Strand, Sven Björklund, Ulla Skoog, Tuva Novotny, Johan Rödin, Orlando Wahlsteen). Bilete: https://eventbook.ro/film/bilete-super-charlie?hall=centrul-cultural-ion-besoiu-terasa-cu-flori
- marți, 15 iulie, și miercuri, 23 iulie, ora 22:00: „Balerina” (acțiune, thriller – SUA – 2025 – 2h 5 min / regia Len Wiseman, cu: Ana de Armas, Keanu Reeves, Lance Reddick, Ian McShane, Norman Reedus). Bilete: https://eventbook.ro/film/bilete-balerina-ballerina?hall=centrul-cultural-ion-besoiu-terasa-cu-flori
- miercuri, 16 iulie, și miercuri, 30 iulie, ora 22:00: „Elio” (animație, aventuri, comedie – SUA – 2025 – 1h 30min / regia Adrian Molina, Madeline Sharafian, Domee Shi). Bilete: https://eventbook.ro/film/bilete-elio?hall=centrul-cultural-ion-besoiu-terasa-cu-flori
- joi, 17 iulie, și marți, 29 iulie, ora 22:00: „Sfârșitul” (dramă, fantastic, musical – SUA – 2024 – 148 min / N-15 / regia Joshua Oppenheimer, cu: Tilda Swinton, Michael Shannon, Bronagh Gallagher, George MacKay). Bilete: https://eventbook.ro/film/bilete-the-end?hall=centrul-cultural-ion-besoiu-terasa-cu-flori
- vineri, 18 iulie, și marți, 22 iulie, ora 22:00: „Știu ce-ai făcut astă-vară” (horror, thriller – SUA – 2025 – 111 min / IM 18 / regia Jennifer Kaytin Robinson, cu: Madelyn Cline, Chase Sui Wonders, Jonah Hauer-King, Tyriq Withers, Sarah Pidgeon). Bilete: https://eventbook.ro/film/bilete-i-know-what-tou-did-last-summer?hall=centrul-cultural-ion-besoiu-terasa-cu-flori
- sâmbătă, 19 iulie, ora 22:00: „Jurnalul primei iubiri” (dramă – Norvegia – 2024 – 1h 50 min / regia Dag Johan Haugerud, cu: Ane Dahl Torp, Anne Marit Jacobsen, Selome Emnetu, Silje Breivik, Ella Øverbye). Bilete: https://eventbook.ro/film/bilete-dreams-jurnalul-primei-iubiri?hall=centrul-cultural-ion-besoiu-terasa-cu-flori
- duminică, 20 iulie, ora 22:00: „Cursa Grand Prix a Europei” (aventură, animație, comedie, familie – Germania – 2025 – 85 min / regia Waldemar Fast). Bilete: https://eventbook.ro/film/bilete-grand-prix-of-europe?hall=centrul-cultural-ion-besoiu-terasa-cu-flori
- vineri, 25 iulie, și joi, 31 iulie, ora 22:00: „Cei 4 Fantastici: Primii pași” (acțiune, aventură, ficțiune – SUA – 2025 – 115 min / regia Matt Shakman, cu: Pedro Pascal, Vanessa Kirby, Joseph Quinn, Ebon Moss-Bachrach). Bilete: https://eventbook.ro/film/bilete-the-fantastic-four-frist-steps?hall=centrul-cultural-ion-besoiu-terasa-cu-flori
- sâmbătă, 26 iulie, ora 22:00: „Facă-se voia ta!” (comedie – Franța – 2025 – 86 min / regia Frédéric Quiring, cu: Marilou Berry, Isabelle Nanty, Barbara Bolotner, Neva Kehouane, Valérie Mairesse). Bilete: https://eventbook.ro/film/bilete-a-nun-in-the-city?hall=centrul-cultural-ion-besoiu-terasa-cu-flori
- duminică, 27 iulie, ora 22:00: „Greu de măritat” (acțiune, comedie – SUA – 2025 – 105 min / regia Simon West, cu: Justin Hartley, Stephen Dorff, Rebel Wilson, Anna Camp, Anna Chlumsky, Sam Huntington). Bilete: https://eventbook.ro/film/bilete-bride-hard?hall=centrul-cultural-ion-besoiu-terasa-cu-flori
