Artistul Antal Vásárhelyi a donat Muzeului de Artă Contemporană din cadrul Muzeului Național Brukenthal seria de lucrări „Ghilgameș”.
Recenta donație va fi expusă în acest an în cadrul Festivalului Internațional de Artă Contemporană din Sibiu (SCAF) din acest an, în dialog cu seria „Ghilgameș” realizată de Mircia Dumitrescu.
„Creațiile lui Antal Vásárhelyi par, la prima vedere, niște plăsmuiri onirice, realizate în urma unor nesfârșite permutări caleidoscopice, aleatorii, însă ele sunt, de fapt, niște revelații care descriu în mod precis releveele – de neconceput pentru mintea necredincioșilor sau a neinițiaților – unor spații sacre, arhetipale, văzute doar şi doar cu Ochiul treaz al minții”, apreciază criticul de artă Valentin Trifescu.
Antal Vásárhelyi s-a născut la Satu Mare, în 1950. A studiat la Bucureşti şi a activat în Ungaria şi Germania. Între 2000 și 2014, a fost preşedintele Asociaţiei Gravorilor şi Litografilor Maghiari. În prezent, trăieşte şi lucrează la Budapesta. A expus în mai multe oraşe din România şi din străinătate: Arad, Bucureşti, Cluj-Napoca, Deva, Budapesta, Mișcolț, Sopron, Szentendre, Bologna, Paris, Stuttgart, Zaragoza, Haifa, Tel Aviv, Seul, Nagasaki sau Tokyo.
Antal Vásárhelyi, artist: „În operele mele nu caut altceva decât stabilitatea eternă, căminul etern, bucuria cosmică a liniştii interioare definitive. Sigur că nu pot ajunge niciodată pe acest tărâm, dar chiar de aceea explorez mereu sistemul de labirinturi care înţese lumea”.
Colaborarea Muzeului Brukenthal cu Vásárhelyi a început în anul 2023, prin vizita managerului de atunci, Alexandru Chituță, în atelierul artistului din Budapesta, unde s-a discutat și realizarea expoziției aniversare „Spații imaginare”, ce a avut loc la Sibiu, în perioada 4-29 iunie 2025, dar și participarea artistului la SCAF în 2023.
