Serenade pentru mama, într-un spital plin de povești

Ochii Sibiului Povești

La Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu, emoția a umplut curtea când Irina Albean, proaspăt absolventă de la Facultatea de Medicină a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, a venit alături de colegii ei să le cânte serenade angajaților.

Printre cei care au primit cu emoție acest gest a fost chiar mama Irinei – Adela Vlaicu, asistentă medicală în Secția Recuperare Copii, cu o vechime de 27 de ani în spital.

Irina a crescut printre halate albe și povești de vindecare și spune că dragostea pentru medicină i-a fost insuflată de mama ei: „De la tratamentele pe care le-am văzut că le-a făcut, pur și simplu mi-e drag și mie acum. Și empatia pe care o are… Sincer, Psihiatrie mi-aș dori să fac. Eu îi mulțumesc mamei mele.”

Atât mama asistentă medicală, cât și fiica studentă medicinistă s-au alăturat campaniei antistigmă a spitalului din luna iunie, dedicată în special copiilor pacienți și îndeamnă pe oricine să meargă la timp la medic. „Orice boală psihiatrică este exact la fel ca o răceală, orice boală somatică, orice boală organică este exact același lucru, se poate întâmpla oricând, oricui și important e să vii să te tratezi”, este de părere Irina.

Adela Vlaicu, asistentă medicală în Spitalul de Psihiatrie: „Să ceri ajutorul la timp este un privilegiu, nu este o rușine.”

O poveste despre vocație, continuitate și legătura profundă dintre generații. Poate, într-o zi, mama și fiica vor lucra umăr la umăr în același spital – acolo unde medicina nu înseamnă doar știință, ci și suflet.

Răspunde