Cel mai bun tatuaj al celei de-a doua zi a convenției internaționale de tatuaje de la Sibiu, Transilvania Tattoo Expo, îl reprezintă pe Stitch, simpaticul personaj Disney, mâncând un hamburger uriaș.
Artistul bucureștean Radu Sitaru a lucrat două zile pentru a realiza acest tatuaj, iar clientul său este tot un tânăr din București.
‘Au fost două zile de muncă și eu cred că Stitch este de actualitate. Cel mai provocator a fost pentru mine să termin (tatuajul – n.r.) în două zile și la burger am avut foarte mult de lucru. Aici a fost o idee a clientului. Ideea a venit chiar dintr-o glumă, mi-a zis că vrea un tatuaj cu un burger și că Stitch este personajul lui preferat. Și atunci am zis că Stitch o să mănânce un buger mare la convenția asta. Vreau să includ în tatuajele mele mai multe personaje din desenele animate, ceva din copilăria noastră’, a declarat tatuatorul Radu Sitaru pentru Agerpres.
Sabin Scarlat, cel care va merge restul vieții cu Stitch mâncând un hamburger foarte mare pe piciorul lui, recunoaște că a ignorat sfaturile celor care i-au recomandat să își facă la început un tatuaj mic, nu foarte colorat. ‘Este primul tatuaj. A fost o provocare destul de mare. Toată lumea m-a sfătuit să nu fac un tatuaj atât de mare și color, să încep cu ceva mic. Dar știi ceva? Eu sunt împotriva regulilor’, a mărturisit Sabin despre alegerea sa.
Zeci de tatuatori din șapte țări se întrec la Transilvania Tattoo Expo, la Sala Thalia. În această seară, juriul va decide cine este artistul care a reușit să impresioneze cel mai mult cu talentul său la această ediție și va primi marele premiu.
