Mere în schimbul țigărilor, oferite trecătorilor în centrul Sibiului

Viața cetății

Tradiționalul marș „Mere contra țigări” se va desfășura vineri, 30 mai, pe pietonala Nicolae Bălcescu, începând cu ora 13.30.

Cadre medicale aparținând Spitalului de Pneumoftiziologie, voluntari de la Crucea Roșie și de la Organizația Tinerilor Sibiu (OTS) vor împărți zeci de kilograme de mere trecătorilor dispuși să renunțe la țigări. Acțiunea face parte din calendarul campaniei antifumat, organizată de Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu sub sloganul „Sănătate pentru comunitate. Respir, deci exist”.

„Ne bucurăm că mesajul echipelor noastre medicale, pe linie antifumat, este consolidat prin implicarea mai multor organizații care activează în Sibiu, pentru că în cadrul campaniei ne adresăm unui public cât mai larg. Prin această colaborare deosebită pe care reușim să o avem cu instituțiile partenere cei care au de câștigat sunt cetățenii, aceștia fiind îndemnați să adopte un stil de viață cât mai sănătos, fără a fi afectați de efectele nocive pe care le produce consumul de tutun”, declară Cristian Roman, manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.

Țigările colectate vor fi ulterior incendiate simbolic, pentru a marca renunțarea la acest obicei nociv pentru sănătate.

„De mai bine de 20 ani, marcăm la Sibiu Ziua Mondială de Luptă Împotriva Fumatului și de aproape 10 ani participăm alături de prietenii noștri de la Spitalul de Pneumoftiziologie la Marșul Antifumat, iar această colaborarea ne bucură nespus, deoarece face mesajul nostru mult mai puternic. Acțiunea noastră, cunoscută sibienilor, este aceea de a oferi mere în schimbul țigărilor, iar apoi, într-un gest simbolic, ardem aceste țigări colectate, în fața sediului nostru, de pe Nicolae Bălcescu nr. 6. Prin urmare, și anul acesta vom fi prezenți cu voluntarii noștri, cu coșuri cu mere, pentru a spune nu fumatului!”, transmite Raluca Morar, director Crucea Roșie Sibiu.

Și voluntarii OTS vor mărșălui pe bulevardul Nicolae Bălcescu, pentru a demonstra că le pasă.

„Cu o floare nu se face primăvară și nici cu un măr nu se stinge o dependență. Dar primăvara tot începe cu o floare. Iar schimbarea tot începe cu un gest. De aceea, vineri, voluntarii noștri vor fi acolo: ca să arătăm că ne pasă. Suntem parte din această campanie pentru că știm că o viață fără tutun nu e doar posibilă, ci și mai bună”, spune Alina Prichici, președinte OTS.

Merele sunt donate de către hypermarketul Carrefour.

Răspunde