Junii Sibiului, ambasadori ai culturii românești la EuropaFest

Viața cetății

Junii Sibiului au dus tradițiile noastre în inima Bavariei, la EuropaFest, fiind ovaționați pentru patru spectacole folclorice susținute în aer liber, pe scenele festivalului. Publicul s-a prins în horă, alături de juni, pe refrenele șlagărelor folclorului românesc, interpretate de artistul Traian Stoiță.

Vreme de două zile, Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” a fost mesagerul sibienilor în Landshut, la EuropaFest 2025.

În 17 mai, ansamblul a participat la ceremonia oficială din Primăria Landshut, alături de primarul Astrid Fodor și delegația Primăriei Sibiu. Semnarea în Cartea de Onoare a reafirmat prietenia care dăinuie de 23 de ani între cele două orașe. Seara s-a încheiat cu un dineu festiv, unde Junii Sibiului au oferit un moment artistic apreciat de toți invitații.

Duminică, 18 mai, Sibiul s-a prezentat publicului german printr-un stand cu produse tradiționale, materiale de promovare turistică și savuroasa bere de la Sadu, iar pe scenele festivalului, Junii Sibiului, alături de Traian Stoiță și de Orchestra de Tineret a Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” au încântat publicul spectator cu jocuri și cântece populare românești.

Răspunde