Copiii au luat cu asalt Muzeul ASTRA

Copiii au luat cu asalt Muzeul ASTRA

Sute de copii vizitează Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului pentru a participa la activitățile educative pregătite special pentru ei în aceste zile.

„E plin de copii prin muzeu! Este Școala Altfel / Săptămâna Verde la Muzeul ASTRA! Până vineri, 9 mai, Muzeul ASTRA vine în întâmpinarea elevilor și a cadrelor didactice cu o ofertă educațională diversă și adaptată programului dedicat săptămânii Școala Altfel / Săptămâna Verde. Programul este susținut de către colegii noștri educatori muzeali, muzeografi, conservatori și restauratori care vă așteaptă să descoperiți împreună povestea obiectelor”, a declarat Cosmin Călinescu, purtătorul de cuvânt al Muzeului ASTRA.

Programele educative ale Muzeului ASTRA continuă pe tot parcursul anului școlar, iar numai în luna aprilie au fost peste 400 de copii care au beneficiat de acces gratuit prin programul “Școala la muzeu”. De asemenea, în curând, aici va avea loc cea de-a 18-a ediție a Târgului de Jucării, cu ateliere, muzică și teatru.

Răspunde