Program prelungit la Muzeul ASTRA

Program prelungit la Muzeul ASTRA

Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului își așteaptă vizitatorii, de acum, zilnic între orele 8.00 și 20.00.

„Vești bune! De fapt, vești foarte bune! Avem pentru voi două ore în plus de aer curat, liniște, tradiții și cultură! Trecem în mod oficial la programul de vară, cuprins între orele 8 dimineața și 8 seara. Nu e minunat??? Cultura (se) trăiește!”, transmit reprezentanții instituției, pe pagina de socializare.

Aşezat într-un peisaj încântător, în rezervaţia naturală Dumbrava Sibiului, Muzeul în aer liber te surprinde la tot pasul, în orice clipă, prin felul în care natura și cultura se îmbină armonios într-un veritabil sat al României. Cei 10 km de alei te vor plimba printre gospodării ţărăneşti, ateliere meșteșugărești, bisericuţe de lemn, troiţe, stâne, mori de apă şi de vânt, iar interioarele originale atât de bine păstrate îţi vor povesti despre viaţa simplă de la țară, te pot învăța despre vechile abilități și cum poți găsi noi modalități de a le reutiliza pentru viitor.

Răspunde