Peste 650 de elevi din județul Sibiu descoperă natura prin programul Anii Drumeției

Peste 650 de elevi din județul Sibiu descoperă natura prin programul Anii Drumeției

Anul acesta, prin programul Anii Drumeției, au fost organizate pentru elevii din județ 26 de drumeții educaționale, iar peste 650 de copii au avut ocazia să învețe despre natură chiar în mijlocul ei.

Programul Anii Drumeției, finanțat și coordonat de Consiliul Județean Sibiu, continuă și în 2025 misiunea de a aduce elevii mai aproape de valorile ecoturismului, ale respectului față de mediu și ale mișcării în aer liber. Sunt programate în total 59 de drumeții desfășurate în perioada martie – iunie, adresate claselor din tot județul.

„Credem că educația în spiritul respectului față de natură începe din școală și, mai ales, din contactul direct cu mediul înconjurător. Prin programul Anii Drumeției, susținem nu doar turismul responsabil, ci și formarea unei noi generații de cetățeni conștienți de importanța protejării patrimoniului natural al județului nostru”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean.

Prin intermediul acestui program, elevii sunt însoțiți de ghizi specializați care le oferă doar sprijin pe trasee adaptate vârstei lor și informații despre flora, fauna și importanța protejării mediului. Astfel, experiența este una completă.

”Acestei inițiative s-a alăturat și Fundația Open Fields, datorită căreia au fost programate 11 drumeții dedicate elevilor din școlile din nordul județului – Moșna, Nemșa, Buzd, Ighișu Nou, Brateiu, Copșa Mică, Hoghilag, Valchid și Dumbrăveni: 4 în luna aprilie și 7 în luna mai”, a precizat Andu Hanea, manager proiect Anii Drumeției. Prin acest parteneriat, Fundația Open Fields asigură transportul și masa pentru elevii participanți, în timp ce echipa Anii Drumeției pune la dispoziție ghizi instruiți și trasee atent alese, astfel încât fiecare excursie să fie sigură, captivantă și adaptată nevoilor fiecărei grupe de vârstă.

Răspunde