Duminică, 2 martie, la lăsatul serii, localnicii din Sadu readuc la viață o tradiție unică: Mătăuzele.
„Lăsatul Secului sau începutul Postului de Paște aduce cu sine obiceiuri specifice locului. Acest lucru se întâmplă și se respectă negreșit și la Sadu. Tinerii băieți ai comunei duc obiceiul mai departe și dau foc, alungând spiritele rele, prin aprinderea torțelor și mătăuzelor, pe dealurile comunei – în Picui. Acest obicei străvechi are o dublă semnificație – alungarea răului pe de-o parte, iar pe de altă parte, purificarea locului – satului – și pregătirea acestuia, la nivel spiritual, cu smerenie și pocăință, pentru cele 40 de zile de post premergătoare Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. În Piața Centrală a comunei Sadu, tinerii ce au aprins mătăuzele, sădenii, dar și turiștii ce aleg să se bucure împreună cu noi de obiceiul mătăuzelor vor primi gogoși tradiționale, făcute cu drag și iubire de către femeile de la șezătoarea satului. Așadar, vă așteptăm la mătăuze!”, anunță Primăria comunei Sadu.
Pregătirea vetrelor pe deal începe la ora 16.00, iar focurile vor fi aprinse la orele 19.00, după lăsarea întunericului. Jocul începe în jurul orei 19.30. După o jumătate de oră, vor fi aprinse torțele, apoi feciorii vor pleca spre sat, cu torțele aprinse. Coborârea durează aproximativ 20 de minute, așa că de la 20.30 participanții sunt așteptați în piața din centrul comunei.