Proiectele depuse de Primăria Sibiu pentru construcția unei creșe cu 110 locuri pe strada Viitorului și a uneia pe Calea Poplăcii, cu 70 de locuri, avansează. Ambele sunt gestionate de Compania Națională de Investiții (CNI).
“Din punct de vedere al creșterii capacității creșelor din municipiu, aceste 180 de locuri se vor adăuga la cele 260 create de Primăria Sibiu în ultimii 3 ani prin edificarea de clădiri noi. În plus, avem în derulare un contract pentru o creșă și grădiniță în Piața Cluj, care va crea încă 30 locuri pentru copiii cu vârsta de până la 6 ani”, arată primarul Astrid Fodor.
CNI a emis în data de 14 martie ordinul de începere a fazei de adaptare a proiectului tehnic tip la amplasamentul creșei de pe str. Viitorului, care are termen de finalizare de două luni. După obținerea avizelor pe proiect, se va da ordinul de începere pentru execuția lucrărilor. Contractul pentru proiectare și realizarea construcției a fost semnat de CNI în 5 martie 2025 cu asocierea Total NSA AG Construct & Pro Hart Group & ING Proiect Management. Creșa va fi construită pe un teren de 4.800 mp, pus la dispoziție de Primărie. Valoarea proiectului este de 22,83 milioane lei, din care 21,66 milioane lei sunt fonduri europene nerambursabile în cadrul PNRR, iar aproape 1,17 milioane lei vor reprezenta finanțarea de la bugetul de stat.
Pentru creșa de pe Calea Poplăcii, CNI a inițiat în data de 24 martie procedura de achiziție pentru elaborarea proiectului tehnic și pentru execuția lucrărilor. Termenul de depunere a ofertelor de către firmele interesate este 9 aprilie. Și în acest caz, Primăria a pus la dispoziție terenul pentru clădire, în suprafață de 3.700 mp. Valoarea proiectului este de 17,26 milioane lei, din care 16,64 milioane de lei vor fi fonduri europene în cadrul PNRR, iar 625.000 vor fi asigurați de la bugetul de stat.
Ambele clădiri vor fi eficiente energetic (nZEB, sau near zero energy building) și vor fi dotate cu panouri solare și fotovoltaice, pentru asigurarea necesarului de energie și apă caldă din surse regenerabile. Clădirile vor fi izolate termic și dotate cu pompe de căldură. Astfel, cheltuielile cu încălzirea sau răcirea vor fi reduse, scăzând în același timp impactul asupra mediului înconjurător. În jurul clădirilor se vor amenaja și zone verzi și locuri de joacă. În proiecte sunt incluse și dotările necesare, atât pentru sălile de grupă, bucătărie și alte spații interioare, precum și pentru locurile de joacă.