Până în data de 31 martie, tinerii interpreți de muzică populară din România şi diaspora se pot înscrie la preselecția Festivalului-Concurs al Cântecului Popular Românesc „Lucreţia Ciobanu” 2025, organizat de Centrul Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul – Junii” Sibiu.
Inițiat în memoria Doamnei Munților, festivalul a devenit în timp o rampă de lansare pentru tinerii soliști de muzică populară care au participat în cele șapte ediții, prezentând în fața juriului și a publicului folclorul specific zonelor de proveniență a fiecăruia. La finalul lunii aprilie, ediția a VIII-a înaintează provocarea acestui concurs celor care vor concura pentru obținerea aprecierii publicului sibian, dar și a unui premiu care să aducă confirmare muncii lor.
Conform regulamentului, la preselecţie sunt admişi solişti vocali amatori, cu vârsta cuprinsă între 18 și 40 ani. Fiecare concurent va interpreta două melodii specifice zonei pe care o reprezintă, dintre care una fără acompaniament orchestral (doină, baladă sau cântec doinit). Înscrierile se fac în perioada 24 – 31 martie, la adresa festivalullucretiaciobanu@gmail.com. Preselecţia va avea loc online, în perioada 1 – 6 aprilie, iar rezultatele preselecției vor fi afișate luni, 7 aprilie. Concursul cu public şi Gala laureaţilor se vor desfăşura în 28 – 29 aprilie, la Centrul Cultural „Ion Besoiu” Sibiu.
Festivalul urmăreşte descoperirea şi promovarea tinerilor solişti vocali de muzică populară din întreaga ţară şi din diaspora, introducerea în circuitul naţional de noi talente, valorificarea, de către interpreţi, a cântecelor populare şi costumelor tradiţionale din zona de provenienţă, cultivarea calităţilor vocale şi interpretative ale concurenţilor şi conservarea, valorificarea şi promovarea culturii tradiţionale româneşti.
Regulamentul concursului se află la link-ul:
http://www.traditiisibiene.ro/images/uploads/documente/REGULAMENT_LUCRETIA_CIOBANU_2025.pdf
Fişa de înscriere se găseşte la următorul link: http://www.traditiisibiene.ro/festivaluri/detalii/16.
Festivalul-concurs „Lucreţia Ciobanu” este organizat de Consiliul Judeţean Sibiu şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii” Sibiu.