În această perioadă (marcată de un străvechi început de An Agrar) de trecere de la un timp friguros, la un timp cald, de la un timp/an vechi, la un timp/an nou, oamenii simțeau nevoia să fie apărați. Cum? Cu un mărțișor, inițial cu rol de talisman. La început, mărțișorul ar fi fost alb-negru, albul semnificând puritatea, iar negrul, culoarea pământului roditor. A existat și mărțișorul albastru cu alb, iar apoi, s-a ajuns la cel în alb și roșu. Roșu simbolizează tinerețea, iubirea, frumusețea, sănătatea, începutul, bogăția. Este asociat cu venirea primăverii, cu nașterea, dar și cu protecția.
Strămoșii noștri agățau o monedă la acest șnur. Mărțișorul este purtat, în mod tradițional, de către copii (pentru a fi apărați de bolile care sunt aduse de primăvară), de fete și femei tinere (la piept sau la gât, ca să fie sănătoase, curate ca argintul și rumene la față ca florile), dar și de băieți (de obicei, la încheieturile de la mâini). Mărțișorul se poartă măcar nouă zile, sau până la înfloritul florilor (cel mai târziu până la Rusalii), când se scotea și se punea, cel mai adesea, la un pom înflorit.
În anul 2017, elementul de patrimoniu cultural imaterial intitulat Practicilor culturale asociate zilei de 1 Martie (Mărțişorul) a fost înscris în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii UNESCO (dosar multinațional, elaborat împreună cu Republica Moldova, Republica Macedonia și Bulgaria).
Lect.univ.dr. Maria Șpan, de la Departamentul de Istorie, Patrimoniu și Teologie Protestantă al Facultății de Științe Socio-Umane a ULBS
Bibliografie:
Ion Ghinoiu, 𝑃𝑎𝑛𝑡𝑒𝑜𝑛𝑢𝑙 𝑟𝑜𝑚𝑎̂𝑛𝑒𝑠𝑐. 𝐷𝑖𝑐𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎𝑟, Editura Enciclopedică, București, 2001.
Marcel Lutic, 𝑇𝑖𝑚𝑝𝑢𝑙 𝑠𝑎𝑐𝑟𝑢. 𝑆𝑎̆𝑟𝑏𝑎̆𝑡𝑜𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝑎𝑙𝑡𝑎̆𝑑𝑎𝑡𝑎̆, Editura Fundației Academice AXIS, Iași, 2006