Pacienţii de la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu s-au bucurat, ieri după-amiază, pentru prima dată, de un spectacol susţinut de Alina Bîcă, Robert Târnăveanu, Adrian Neamțu, dansatorii și orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, care a avut loc în sala de sport a şcolii de lângă unitatea spitalicească, Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 1 Sibiu, cu ocazia zilei de 8 Martie.
„Anul acesta oferim mărţişoare muzicale, cu interpreţii noştri, ai Junilor Sibiului și cei mai apropiaţi colaboratori, tuturor doamnelor şi domnişoarelor, printr-un proiect derulat online, pe paginile de Facebook și Instagram și pe YouTube. Totodată, în prima săptămână a postului Paștelui, ne îndreptăm gândul și spre o categorie specială de public, așa cum e menirea unui ansamblu profesionist. Oferim, astfel, spectacole live vârstnicilor din azile şi, pentru prima dată, pacienţilor Spitalului Clinic de Psihiatrie din Sibiu. Darul Junilor, de Ziua Femeilor, dă ocazia acestor oameni să urmărească o reprezentație susținută de Alina Bîcă, Robert Târnăveanu, Adrian Neamțu, dansatorii și orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist ‘Cindrelul-Junii Sibiului’ și să beneficieze de un spectacol de calitate, chiar la ei ‘acasă’. Ne onorează invitaţia adresată de conducerea spitalului sibian şi sperăm să aducem bucurie în sufletul pacienților internaţi la Psihiatrie”, a declarat Silvia Macrea, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu.
Peste o sută de pacienţi ai Spitalului Clinic de Psihiatrie din Sibiu s-au bucurat, au cântat şi au aplaudat momentele artistice din spectacol.
„Ne dorim ca acest parteneriat în primă ediție, realizat împreună cu celelalte instituții din subordinea Consiliului Județean Sibiu, respectiv Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul – Junii Sibiului și Centrul Scolar de Educație Incluzivă nr. 1, să reprezinte o bună ocazie de reconectare cu tradițiile și să aibă ca efect stimularea emoțională pozitivă pentru pacienții noștri. Credem cu tărie în beneficiile pe care muzica și dansul tradițional le pot avea pentru starea de bine a tuturor oamenilor, cu atât mai mult pentru recuperarea psihică a pacienților spitalului nostru. Ne bucură sprijinul realizat prin Consiliul Județean Sibiu și instituțiile partenere, care ne oferă posibilitatea ca în această lună specială să reușim să aducem primăvara și în sufletele pacienților noștri și a personalului care lucrează aici zi de zi, pentru un act medical profesionist”, a subliniat Florin Neag, managerul Spitalului Clinic de Psihiatrie din Sibiu.
“Mărţişorul muzical” a marcat şi o altă premieră pentru cele trei instituţii aflate în subordinea Consiliului Judeţean Sibiu: este pentru prima dată când sala de sport a şcolii a găzduit un spectacol al Junilor.
„Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 1 Sibiu se află la prima colaborare cu Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul – Junii Sibiului alăturându-se astfel unui parteneriat inedit prin care profesioniștii sibieni din domeniul culturii, educației și sănătății doresc să aducă comunitatea locală mai aproape de tinerii și adulții internați în Spitalul Clinic de Psihiatrie Sibiu, să contribuie la reducerea izolării sociale a acestor pacienți și să sprijine crearea unui mediu mai sănătos și mai favorabil pentru tratament și recuperare”, a arătat Dan Kondort, directorul Centrului Şcolar de Educaţie Inclusivă nr. 1 Sibiu.
Spectacolul va fi difuzat integral sâmbătă, 8 martie, pe paginile de YouTube şi Facebook ale spitalului, de Ziua Femeii.