Noul manager interimar al Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) este cercetătorul Ovidiu Țentea, originar din județul Sibiu.
Acesta a fost numit în funcție joi, potrivit unei postări de pe pagina de Facebook a MNIR.
‘Îmi propun să organizăm o serie de conferințe publice, prin care să promovăm rolul istoriei în societate și importanța MNIR în acest sens’, a declarat Țentea, astăzi, pentru Agerpres.
Ovidiu Țentea s-a născut pe 4 iunie 1974, la Dumbrăveni, este cercetător științific gradul II în cadrul Secției Arheologie a MNIR și un specialist recunoscut în domeniul istoriei antice și arheologiei, cu o experiență profesională de peste 25 de ani în cercetare, muzeografie și management al patrimoniului cultural.
A absolvit Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca în 1997, are studii aprofundate, doctoratul în Istorie Antică și Arheologie obținut în 2008 și studii postdoctorale la Academia Română, efectuate în perioada 2011-2013. Din 2023, este cadru didactic asociat la Universitatea „Babeș-Bolyai”. Arheolog expert, înscris în Registrul Arheologilor din România, Țentea este expert în bunuri de patrimoniu mobil și are o experiență vastă în cercetarea arheologică preventivă și sistematică. Fost președinte al Comisiei Naționale de Arheologie, Ovidiu Țentea, autor de volume și articole științifice, este și membru al Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice.
„Prin activitatea sa, dr. Ovidiu Țentea a contribuit semnificativ la înțelegerea patrimoniului istoric al României și la promovarea acestuia în mediul academic și muzeal”, susține sursa citată.