În cadrul programului cultural „Cărțile ASTRA”, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu invită publicul la prezentarea volumului „Orașul neterminat”, semnat de Cezar Petre Buiumaci, istoric și muzeograf la Muzeul Municipiului București.
Alături de autor se vor afla arhitectul Lucian Alexandru Găvozdea și Alexandru Nicolaescu, cercetător științific, care vor aduce în discuție aspecte esențiale ale transformărilor urbane din perioada comunistă.
Publicat în 2024, la Editura „Cetatea de Scaun” din Târgoviște, volumul „Orașul neterminat” oferă cititorilor o perspectivă detaliată asupra modului în care regimul comunist a modelat peisajul urban al Bucureștiului. Printr-o documentare riguroasă, autorul aduce în prim-plan proiecte arhitecturale ambițioase, inițiative nefinalizate și impactul acestora asupra identității orașului.
„Orașul neterminat este cercetarea prin care am încercat să înțeleg transformarea acestui oraș în vremea comunismului, cum a evoluat și care au fost pivoții în jurul cărora s-a petrecut acest lucru. Am pornit de la situația politică postbelică și am continuat cu politicile economice și administrative din deceniul al cincilea al secolului trecut. Regimul comunist s-a preocupat pe lângă aspectele politico-economice și de aspectele vieții socio-culturale prin intervenții radicale în discursul istoriografic, care a afectat structural zone precum monumentele de for public sau muzeele, alături de cinematografie, teatru, muzică sau literatură. În cea de-a doua perioadă a regimului comunist au fost abordate proiecte de mare anvergură menite să schimbe total aspectul Bucureștilor prin construirea metroului, construirea Casei Republicii și a ceea a fost numit Centrul Civic sau sistematizarea Dâmboviței”, precizează autorul.
Prezentarea volumului „Orașul neterminat” propune publicului o incursiune captivantă în istoria postbelică a Capitalei, susținută de numeroase trimiteri și descrieri, documente de arhivă și analize pertinente ale edificiilor emblematice ale epocii comuniste din peisajul bucureștean. Întâlnirea se adresează atât specialiștilor interesați de istoria urbană, cât și tuturor celor pasionați de evoluția Bucureștiului și de poveștile nespuse ale orașului.
Evenimentul va avea loc la Biblioteca ASTRA, joi, 27 februarie, ora 17:30, în spațiul American Corner Sibiu (Corp B, et. 5) și va include o sesiune de discuții cu autorul și invitații săi.