De 8 martie, cea mai solo chitară solo cântă la Sibiu!

De 8 martie, cea mai solo chitară solo cântă la Sibiu!

Pentru doamne, dar și pentru domnii iubitori de muzică fină, ziua de 8 martie aduce un cadou muzical rar: senzaționalul chitarist Maxim Belciug vine la Sibiu, pentru a oferi un recital extraordinar de chitară.

Sâmbătă, 8 martie, de la ora 19:00, în ambianța distinsă și încărcată de istorie a Sălii Festive de la Biblioteca ASTRA, publicul se va putea bucura de un spectacol solistic ce pune în valoare întreaga magie a muzicii pentru chitară, cu partituri de virtuozitate ale creației clasice și delicate opere romantice, împletite fabulos cu pași de vals și tango, ritmuri de tarantela sau bolero și cadențe vii de flamenco.

Biletele sunt disponibile online, pe eventbook.ro, și în rețeaua Eventbook.

O muzică închinată frumuseții și care „se încăpăţânează să sune altfel decât cea izvorâtă din trecerea mai mult sau mai puţin ritmată a arginţilor sunători dintr-o mână în alta”, așa cum spune însuși Maxim Belciug, cel supranumit adesea “cea mai solo chitară solo”.

Figură carismatică și singulară, Maxim Belciug este unul dintre cei mai importanți chitariști români de astăzi. De mai bine de trei decenii, activează neobosit în slujba chitarei și a muzicii, iar traseul său solistic l-a purtat atât pe toate marile scene ale țării, cât și în Serbia, Ungaria, Polonia, Austria, Franța, Belgia, Scandinavia, Italia sau Spania. Este singurul chitarist român care a susținut patru recitaluri consecutive pe scena Ateneului Român, de fiecare dată cu un excepțional succes la public. A înregistrat până acum cinci CD-uri de chitară solo, două în duo cu vioară și două în formula de voce și chitară. Întâmpinat mereu cu entuziasm de către urechea exigentă a criticii și iubit de către public, Maxim Belciug are darul special de a transforma într-un regal fiecare apariție în concert. Expresivitatea rară, tranzițiile surprinzătoare, culorile și nuanțele, când pastelate, când strălucitoare, ritmul, notele de ludic și incredibila țesătură de emoții, toate acestea sunt, la Maxim Belciug, ingrediente care pun în muzica lui miez, gust, căldură, viață. Când e cu chitara în brațe, acest om visează din vârful degetelor, iar visele sale sunt molipsitoare. O fi poate sonoritatea specială a chitarei, atât de diferită de timbrul cunoscut al unei viori sau al unui pian, ori stăpânirea totală a tehnicii, care pe mulți instrumentiști îi ține captivi, însă la Maxim Belciug un lucru e cert: chitara plânge și iubește și dansează pe una și o mie de voci, ca o orchestră ireală care atacă pasional, fără să-i pese de drumul înapoi. La un astfel de concert, te primenești ca la sărbătoare, vii cu inima deschisă și lași chitara să te îmblânzească. Ascult-o! Îți va vorbi despre tine, despre frumusețe, despre dragoste, despre omenie.

Răspunde