Copiii de la Școala Andreiană au învățat meșteșugul cahlelor

Copiii de la Școala Andreiană au învățat meșteșugul cahlelor

Și pentru că iarna nu se mai dă plecată de la noi, 30 de elevi de la Școala Andreiană au aflat cum se fabricau odinioară cahlele, sub îndrumarea meșterului sobar Vălean Scheau!

Programul educațional „Joia Artelor la Casa Artelor” a continuat cu un atelier dedicat cahlelor. 30 de elevi de clasa a II-a și din clasa I de la Școala Andreiană din Sibiu au participat la un atelier educațional meșteșugăresc interactiv, organizat la Casa Artelor, hub-ul cultural din inima Sibiului, revitalizat printr-un proiect al Muzeului ASTRA.

„Scopul acestui atelier interactiv este de a-i învăța pe micii vizitatori ai noștri tainele meșteșugului căhlăritului”, a explicat Karla Roșca, șef secție Expoziții pavilionare Muzeul ASTRA.

Pentru micuții curioși, a fost o experiență de neuitat să descopere „caloriferele” de altădată. „Un astfel de atelier cu siguranță îi ajută în dezvoltarea lor. Copiii au nevoie să cunoască istorie, să cunoască meșteșuguri… Îi ajută să cunoască tradițiile”, arată învățătoarea Alexandra Niță.

Din februarie, expoziția “Făurind Transilvania. Oameni și meșteșuguri” de la Casa Artelor găzduiește o serie de activități destinate elevilor din învățământul primar, gimnazial și liceal sub titulatura „Atelierele de joi la Casa Artelor – Centrul de Activități și Resurse Regionale”. Aceste activități îmbină într-un mod creativ și ludic vizitarea ghidată a expoziției cu partea practică.

Joi, 20 februarie, între orele 10.30 și 16.00, se va desfășura un atelier de decoruri florale și obiecte tradiționale. 35 de elevi sibieni de la Școala Gimnazială nr. 2 și Școala Andreiană vor deprinde tainele picturii pe lemn în cadrul acestui atelier. Taxa de participare este de 15 lei/elev. Informații și programări se fac la numărul de telefon 0751 166 529, de luni până vineri, de la 10.00 la 15.00.

Răspunde