Caiac SMile și Fundația Dacia pentru România dotează Centrele Județene de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) din Sibiu, Argeș și Satu Mare cu elevatoare și ramăe pentru persoanele cu dizabilități, în cadrul proiectului „Oferim mobilitate copiilor cu dizabilitate”.
Elevatoarele și rampele vor veni în sprijinul profesorilor de sprijin, consilierilor și profesorilor la domiciliu, care cu devotament și pasiune și-au ales misiunea de a asigura accesul copiilor speciali la educație, profesorii la domiciliu deplasându-se în unele cazuri chiar și în spitale sau centre de recuperare. Reprezentanții Asociației Caiac SMile vor oferi instruire pentru utilizarea acestor echipamente, contribuind astfel la îmbunătățirea condițiilor de sprijin pentru copii și tinerii cu dizabilități locomotorii și dizabilități asociate care le limitează mobilitatea, potrivit unui comunicat al Asociației Club Sportiv Caiac SMile.
Echipamentele au fost donate la CJRAE Sibiu în cadrul unui eveniment care a avut loc ieri, la care au fost prezenți membrii echipei Asociației Caiac SMile, directorii, consilierii și profesorii centrului.
„La fiecare pas făcut spre accesibilizare, am fost martorii unor schimbări enorme în țară. Alături de partenerii noștri în mobilitate, prin acest nou proiect vom ajuta acești copii speciali să se integreze în societate. Ne dorim să arătăm cât de importante sunt aceste elevatoare și aceste rampe pentru copiii cu dizabilități care nu ies din casă ani întregi, cât de mare este impactul pe care îl putem avea asupra lor doar ajutându-i să coboare din scara blocului pentru a socializa și a lua parte la terapiile și lecțiile care se organizează în școlile speciale. Avem puterea să le redăm libertatea, să îi ajutăm să vadă că viața este afară. Consider că munca titanică pe care o fac acești oameni care le sunt profesori le-ar putea fi mult mai ușoară cu ajutorul acestor echipamente”, a precizat Ionuț Stancovici, președintele Asociației Caiac SMile.
„Prin dotarea CJRAE Sibiu cu rampe mobile și elevatoare pentru scaune cu rotile, facilităm accesul la educație de calitate și la terapii specializate pentru copii și tineri cu dizabilități motorii, contribuind la menținerea activă a acestora în societate”, declară reprezentanții Fundației Dacia pentru România.