166 de ani de la Unirea Principatelor Române sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza se împlinesc astăzi, 24 ianuarie 2025.
„Ne prindem în hora tradițiilor și purtăm România în suflet, zi de zi. Simţim şi trăim româneşte, la fiecare acord muzical şi fiecare joc popular pe care îl interpretăm cu respect şi mare drag”, spun cei de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul – Junii” Sibiu, care au publicat pe pagina de socializare o înregistrare cu „Hora Unirii” cântată de îndrăgitul interpret Robert Târnăveanu.
Sărbătoarea este marcată și de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu.
„Unirea Principatelor Române, înfăptuită la 24 ianuarie 1859, reprezintă un moment esențial din istoria modernă a românilor, act de mare semnificație, care marchează procesul de formare a statului român unitar. În această zi, în anul 1859, Mihail Kogălniceanu, recunoscut om politic al vremii și susținător unionist, a enunțat hotărârea istorică prin care Moldova și Țara Românească se uneau sub conducerea aceluiași domnitor, Alexandru Ioan Cuza.
Voința națională și idealul comun al românilor de a pune bazele unui stat național modern solid, constituit pe principii europene, a dus, astfel, la înlăturarea diviziunilor teritoriale, la consolidarea identității naționale, la progresul economic, politic și social, marcând începutul unei lungi perioade de schimbări fundamentale în #istoriaromânilor.
În fiecare an, cu acest prilej, ne readucem aminte de rolul covârșitor pe care l-au avut idealurile unității naționale de la 1859 la baza formării statului român. România contemporană, promotoare a principiilor democrației și solidarității naționale celebrează memoria acestui important eveniment istoric și onorează valorile care ne definesc în calitate de națiune europeană.
Biblioteca ASTRA Sibiu deține o colecție impresionantă de periodice, în paginile multora dintre acestea regăsindu-se informații referitoare la Unirea de la 1859. Numeroase exemplare din această colecție se află în Depozitul Digital al bibliotecii, iar cu prilejul celebrării Zilei Unirii Principatelor Române, vă invităm să accesați unul dintre numerele publicației ‘Telegraful Român’ din anul 1859, gazetă bilunară tipărită la acel moment cu caractere chirilice. Pentru cei interesați, precizăm că toată colecția ‘Telegraful Român’ este digitalizată și pusă la dispoziția publicului gratuit în Depozitul Digital al Bibliotecii ASTRA”, au declarat reprezentanții bibliotecii.
O fotografie de epocă, înfățișându-l pe Cuza în uniformă de general, se păstrează la Muzeul de Istorie din Sibiu.
„În colecția de Grafică documentară a Muzeului Național Brukenthal – Muzeul de Istorie Casa Altemberger se păstrează o fotografie, format carte-de-visite, ilustrând portretul Domnitorului Unirii, Alexandru Ioan Cuza. Fotografia este o reproducere după litografia în oval purtând titlul: ‘Aleksandru Joanu I. Prinţulu Moldo-Românii 1859’. La baza litografiei apărute în presa pariziană la 1861, a stat portretul realizat, din memorie, de tânărul pictor C. I. Stăncescu, portret în care domnitorul Alexandru Ioan Cuza este îmbrăcat în uniformă de general având pe umărul drept mantia cu guler de blană”, explică muzeograful Delia Voina.
Sărbătorim anul acesta 166 de ani de la Unirea Principatelor Române, prin alegerea colonelului Alexandru Ioan Cuza ca domn al Țării Românești la 24 ianuarie 1859, după ce fusese ales domn al Moldovei la 5 ianuarie 1859.
Și Muzeul ASTRA a transmis astăzi un mesaj special, alături de o fotografie a casei memoriale Moș Ion Roată din Vrancea: „Se împlinesc 166 de ani de la Unirea Principatelor Române, un eveniment măreț, cunoscut astăzi şi sub numele de Mica Unire. A fost primul pas important în călătoria spre statul naţional unitar român. La mulți ani, români! La mulți ani, România!”.
Doar autoritățile locale nu au dat prea multă importanță acestei zile, organizând festivitățile cu o zi înainte, întrucât 24 ianuarie este zi liberă legală pentru bugetari. La ceremonialul din fața Cercului Militar s-au prins în horă cadeții Academiei Forțelor Terestre, iar primarul Astrid Fodor sau președinta Daniela Cîmpean au lipsit. „Mica Unire a fost momentul care a impulsionat românii în dorința lor de unire, dovada că se poate, dacă voința este puternică și dacă există o unitate adevărată, nu doar pe acte, ci și în acțiuni și în simțiri. Pe lângă importanța istorică și administrativă a unirii din 1859, nouă, urmașilor, momentul trebuie să ne rămână în minte și în suflet mai ales prin aceasta: că românii uniți pot înfăptui orice își propun. Mai mult, o societate unită se poate face respectată și, la fel de important, rămânând conectată la un set de valori comune, asigură țării o dezvoltare coerentă, durabilă și sănătoasă. Suntem, deci, datori să ne amintim mereu cu mândrie de momentul 1859 și să păstrăm vie memoria celor care l-au făcut posibil și au pus bazele României pe care o știm cu toții astăzi ca patrie, un stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”, a declarat primarul Astrid Fodor pe Facebook.