Muzeul ASTRA, Centrul de activități și resurse regionale (Casa Artelor) și Creative Buzz invită sibienii și turiștii la Târgul Creativ de Crăciun!
Evenimentul, ajuns la ediția cu numărul 36, are loc în perioada 19-22 decembrie, la Casa Artelor din Piața Mică, nr.21. Vizitatorii vor putea admira și cumpăra bijuterii, accesorii și decorațiuni de Crăciun, jucării, cosmetice naturale, bunătăți de casă, miere, genți, lavandă, ceramică, haine unicat, toate meșterite de 35 de artizani sibieni.
De asemenea, aici au loc ateliere interactive de creație pentru copii.