Violoncelista Ella Bokor le va cânta sibienilor în noaptea dintre ani!
Ella Bokor este organizator principal al CellEAST Festival și președinte al Asociației Culturale PlaCello, fondatoarea proiectului MiniCellos, profesor asociat la catedra de muzică de cameră a Universității Naționale de Muzică București, secretar artistic al C.N.A.T.R. și profesoară la clasa de violoncel în cadrul Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti”. Ella este membră de onoare a Association Sebastian Lee, Conservation du patrimoine musical en danger d’oubli din Paris și membră fondatoare a ansamblurilor PlaCello, Duo Cello Jaya, Ludens Piano Trio, alături de care a realizat proiecte culturale și turnee naționale începând cu anul 2016. Dintre cele mai importante programe culturale, educaționale și festivaluri la care a fost invitată amintim: Festivalul SoNoRo, ICon Arts, SoNoRo Conac, Klaipėda Cello Festival, Isa16, Villa Musica, Plovdiv Chamber Music International Festival, Festivalul Internațional „George Enescu”, Festivalul de Muzică din Salonic, Festivalul Meridian, SIMN, Cello Fundamento Vietnam, ConnectArts şi SoNoRo Interferenţe.
Cea de-a XVI-a ediție a Concertului de Anul Nou de la Sibiu, organizat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) și Filarmonica de Stat Sibiu, va avea loc pe 31 decembrie 2024, ora 18:00 și 1 ianuarie 2025, ora 18:00, sub genericul „Dreamland”.