Începe anul 2025 cu o provocare montană, chiar în noaptea de Revelion! Primele trei înscrieri la concursul de alergare montană din Rășinari vor fi gratuite.
Înscrierile Early Bird pentru Urme pe Play 2025 se deschid pe 1 ianuarie 2025, la ora 00:00. Concursul va avea loc în zilele de 26 și 27 aprilie, pe șase trasee cuprinse între 4 și 58 km, în Rășinari și împrejurimi.
„Nu rata ocazia de a-ți asigura locul pentru cursa preferată, la cel mai mic preț de înscriere posibil! Pentru aceia dintre voi care sunt gata să își asume provocarea imediat ce se deschid înscrierile, avem o surpriză: primele trei persoane înscrise la miezul nopții vor primi înscrierea gratuită la Urme pe Play 2025! Marchează-ți în calendar! Ne dorim să oferim fiecărei curse și fiecărui participant timpul și atenția cuvenite, așa că vom distribui cursele pe întreaga durată a weekend-ului. Din motive logistice, am decis să limităm numărul de locuri disponibile pentru a ne asigura că toți participanții beneficiază de un eveniment de calitate, cu toate serviciile echilibrate și organizare la cele mai înalte standarde”, transmit organizatorii competiției.
Astfel, Urme pe Play 2025 va avea următorul număr de participanți per cursă:
- Cursa copiilor: 100 locuri
- Fuguț: 100 locuri
- Cros: 250 locuri
- Semi: 250 locuri
- Maraton: 100 locuri
- Ultra: 100 locuri
Cursele vor fi programate la start în două zile, după cum urmează:
- 26 aprilie 2025: Cursa Copiilor; Maraton, Ultra
- 27 aprilie 2025: Fuguț, Cros, Semi
Tricoul oficial al evenimentului se va achiziționa separat, la prețul de 110 lei.
Copiii din Rășinari se pot înscrie prin profesorii școlilor și vor beneficia de o taxă redusă cu 50%.
Concursul „Urme pe play” se adresează tuturor iubitorilor de mișcare în natură. Aceștia sunt invitați să se bucure de frumusețea munților Cindrel și Lotru, de sport și de mâncare tradițională.