Mărturii spirituale din Africa la Sibiu

Mărturii spirituale din Africa la Sibiu

Fotografii și informații culese de echipa Muzeului ASTRA din Kenya, anul acesta, se regăsesc într-un fotojurnal pe care-l puteți parcurge, începând de astăzi, pe pagina web a instituției.

Vizitarea Kenyei anul acesta a prilejuit, pe lângă programul expozițional și de conferințe propus de Ambasada României, în colaborare cu parteneri internaționali, în cadrul proiectului „Masks of the World”, și o serie de vizite de documentare, întâlniri de lucru și interviuri cu personalități din lumea culturală și universitară din Nairobi, precum și câteva deplasări în cartiere – chiar și în acelea unde turiștii sunt de obicei sfătuiți să nu meargă – și în situri culturale din apropiere.

O parte din fotografiile realizate acolo au fost incluse de Geanina Ionescu, director Centrul ASTRA pentru Patrimoniu – Muzeul ASTRA, într-un catalog. Conceput ca o compoziție artistică, acest fotojurnal este o incursiune în universul acestei țări fascinante, cu o identitate complexă, în continuă mișcare, cu tradiții bogate, cu oameni primitori și comunicativi. Fie că vorbim de muzee, situri naturale, școli, arhive, piețe, cartiere moderne și bogate, fie de cartiere sărace, ai căror locuitori – tot mai mulți, migrația spre oraș fiind un fenomen în desfășurare – se descurcă după posibilități, cu soluții de locuire improvizate, cu spații de lucru precare, adeseori în aer liber, și cu o forță vitală inepuizabilă, vizitarea capitalei Nairobi și a împrejurimilor acesteia reprezintă o experiență complexă, care nu te poate lăsa indiferent.

Pe lângă selecția de imagini, chei de înțelegere a universului kenyan oferă poemele lui Ovidiu Baron și informațiile din indexul propus de Alexandra Gruian la sfârșitul volumului, pe care îl puteți parcurge sau chiar descărca din secțiunea „Publicații digitale” a sitului Muzeului ASTRA.

Răspunde