Dr. Ciprian Băcilă: „Terapia prin artă – cea mai importantă acțiune anti-stigmă”

Dr. Ciprian Băcilă: „Terapia prin artă – cea mai importantă acțiune anti-stigmă”

Expoziția „Speranță prin artă”, realizată de Spitalul Clinic de Psihiatrie ”Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu, cu sprijinul cluburilor Rotary și Rotaract, s-a bucurat de un real succes.

Evenimentul a avut loc marți seara, la Muzeul Brukenthal. Lucrările realizate de pacienții coordonați de specialiștii spitalului, în cadrul laboratorului de Ergoterapie, au impresionat pe toată lumea și dovedesc că „este o expoziție a rezilienței și a frumuseții sufletului uman și inspirația vine uneori și din momentele de încercare ale vieții”, a subliniat managerul spitalului, Florin Neag. Fiecare exponat, tablou sau decorațiune de sărbători spune o poveste și arată o cale spre vindecare. Lucrările pot fi achiziționate prin donație, sumele fiind modice. Sumele strânse vor ajuta la continuarea activităților de reabilitare prin terapie ocupațională.

„Este cea mai importantă acțiune anti-stigmă. Pot să vă spun că am început în urmă cu 16 ani cu colegii mei din Rotaract și Clubul Rotary, alături de Spitalul Clinic de Psihiatrie. Deși am început în urmă cu 16 ani, facem pași din ce în ce mai importanți. La spital există un laborator de ergoterapie pentru pacienți. De ce facem pași importanți? Pentru că, spre exemplu, pot să vă spun cu mândrie că, de anul trecut, Spitalul Clinic de Psihiatrie are pentru prima dată un spațiu nou, primitor, care a fost creat și dedicat exact pentru a putea să aibă loc acest laboratoriu de ergoterapie. Tot ce reprezintă ergoterapia Spitalului Clinic de Psihiatrie, în momentul actual, este coordonat de o colegă de-a mea, care are specializarea în psihologie”, a declarat la vernisaj directorul medical al spitalului, Ciprian Băcilă.

Președinta Consiliului Județean (CJ) Sibiu, Daniela Cîmpean, a cumpărat două tablouri realizate de bolnavi. „Întotdeauna am considerat că partea cea mai frumoasă a comunității sibiene este faptul că scoate în evidență lucruri minunate, care se întâmplă în jurul nostru, dar pe care agitația de zi cu zi ne face să le trecem cu vederea și să nu le apreciem la adevărata valoare. Sunt aici, în primul rând, pentru a duce mulțumiri acestor oameni minunați, de la Spitalul de Psihiatrie, acestor profesioniști desăvârșiți, medici și angajați cu suflet, care știu să manifeste empatie pentru cei care ajung în viața lor. Acești oameni care iată că astăzi aduc în fața dumneavoastră alți oameni despre care în societate știm cum se vorbește, dar care ne arată acea latură minunată a lor și faptul că avem toate motivele să-i apreciem și să-i înconjurăm cu iubire și cu prețuire. Vă felicit și pe voi, pacienții noștri de la Spitalul Clinic de Psihiatrie. Vă felicit și vă mulțumesc pentru că ne aduceți această rază de bucurie și această rază de lumină în sufletele noastre. Mi-am rezervat deja două tablouri și vă asigur că vor fi în cabinetul meu și cei care vor trece pragul biroului vor ști că aceste opere de artă au ieșit în mâinile dumneavoastră”, a arătat Cîmpean.

Managerul Spitalului Clinic de Psihiatrie din Sibiu, Florin Neag, a întărit ideea că arta are o putere vindecătoare. „Suntem aici, împreună, ca să înțelegem puterea vindecătoare a artei. Noi, la spital, încercăm, dincolo de simptome și de cauzele bolilor, să oblojim și suflețele pacienților, așteptările, emoțiile și trăirile lor. Găsesc că este potrivit să înțelegem că arta și medicina pot crea împreună speranță. Iar speranța este un precursor al sănătății pe care fiecare dintre noi o căutăm. Dacă de 16 ani facem asta împreună, aceasta fiind a XVI-a ediție, înseamnă că oamenii implicați au regăsit elementele care să îi motiveze că acest eveniment să fie susținut an de an. Arta în toate formele ei oferă libertatea pe care uneori cuvintele nu o pot oferi și de aceea va invit să priviți fiecare tablou realizat ca o fereastră spre sufletul pacienților care l-au realizat. Dacă tot vine sărbătoarea de Crăciun, care este o sărbătoare a minunilor, să credem că prin artă putem face mai mult pentru fiecare dintre noi”, a concluzionat Neag.

Gazda expoziției „Terapie prin artă”, managerul Muzeului Naţional Brukenthal, Alexandru Chituţă, a propus tuturor sibienilor să se implice activ în susținerea acțiunilor culturale și caritabile. „Dacă avem oameni sănătoși, în primul rând spiritual, psihic, cu siguranță și sănătatea trupească este deja asigurată. Așadar, mulțumesc domnului Ciprian Băcilă pentru faptul că ştie să transmită un alt sentiment pacienților, pentru că a demonstrat faptul că – o premieră dintr-un spital de psihiatrie din sud-estul Europei! – știe să asigure un tratament și prin artă. Iar lucrul acesta pentru Muzeul Național Brukenthal este îmbucurător. Fiţi oameni darnici! Având o comunitate puternică, avem oameni puternici şi orașul arată mai bine, județul arată mai bine. Noi suntem mai fericiți, mai puțini pacienți, mai puțină durere și mai multă fericire”, a declarat Chituță.

Expoziția „Terapie prin artă” a avut loc cu sprijinul cluburilor Rotary și Rotaract. „Noi, Rotary Club Sibiu și Rotaract Club Sibiu, vom fi întotdeauna aici, în comunitate, încercând să sprijinim cu tot ceea ce putem noi, prin experiența noastră, timpul nostru și toate resursele pe care le avem, să aducem plus valoare și să scoatem la lumină lucrurile bune pe care comunitatea sibiană le face zi de zi”, a promis președintele Rotary Club Sibiu, Radu Ilie Suciu.

Studenții de la Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR) au cântat colinde la vernisajul expoziției.

Expoziția „Terapie prin artă” este un proiect unic cultural și medical, care durează o singură zi.

Răspunde