Spectacol folcloric dedicat Zilei Naționale a României

Spectacol folcloric dedicat Zilei Naționale a României

Filarmonica de Stat Sibiu și invitații săi vor marca Ziua Națională cu muzică românească, inspirată din folclor.

Firul roșu al spectacolului extraordinar „Când mă văd în neamul meu” va sublinia momentele esențiale ale vieții și istoriei neamului: copilăria – prin cântece din folclorul copiilor, prima școală din tinda bisericii – prin canoane muzicale, adolescența – prin cântece folclorice de șezătoare și melodii corale, războiul – prin cântece de cătănie și cântece patriotice, moartea – cu bocet, Marea Unire – nunta, Imnul Eroilor și, desigur, imnul de stat al României.

Protagoniștii serii sunt: Corul Facultății de Muzică Religioasă din Sibiu și Corul „Timotei Popovici Jr.”, dirijor pr.lect.dr. Dan Alexandru Streza, Ansamblul Folcloric al Facultății de Muzică Religioasă din Sibiu, coordonat de asist.drd. Daniela Carmen Popa, soliștii Daniela Carmen Popa, Elena Anghel și Cătălin Scutariu, precum și actorul Florin Coșuleț.

„Vă invităm cu drag, luni, 2 decembrie, ora 19.00, la Sala Thalia, la un spectacol extraordinar de Ziua Națională, intitulat tematic ‘Când mă văd în neamul meu’. Corul, ansamblul folcloric și soliștii Facultății de Muzică Religioasă din Sibiu, alături de Corul de Copii și Tineret ‘Timotei Popovici Junior’ și de actorul Florin Coșuleț vă vor prezenta o călătorie muzicală emoționantă, ce descrie etapele și pragurile vieții tradiționale românești. Vă așteptăm!”, transmite preotul Dan Streza, cel care semnează conceptul evenimentului.

Concertul coral va avea loc luni, 2 decembrie 2024, ora 19.00, la Sala Thalia.

Biletele sunt puse în vânzare la casieria Filarmonicii și online pe filarmonicasibiu.ro, iabilet.ro și în aplicația mobilă Filarmonica Sibiu App, la prețul de 60 lei (50% reducere pentru elevi, studenți, pensionari).

Evenimentul este realizat sub auspiciile proiectului „Daruri muzicale“, cofinanțat de Primăria municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2024.

Răspunde