„Scrisorile familiare” ale papei Pius al II-lea, din secolul XV, sunt expuse începând de astăzi la Muzeul Naţional Brukenthal.
Colecția de documente face parte din biblioteca baronului Brukenthal și a fost tipărită de Anton Koberger, la Nürnberg, în 1481.
Enea Silvio Piccolomini (1405-1464), cu numele de papă Pius al II-lea (1458-1464), este cunoscut în cultura română în principal pentru conducerea unei cruciade târzii împotriva otomanilor. El a fost însă şi un autor prolific din curentul umanist, cu scrieri diverse. Printre cele mai cunoscute creaţii literare de-ale sale se numără autobiografia „Commentarii rerum memorabilium”, lucrări de istorie a Germaniei, a Boemiei, a conciliului de la Basel, a dietei de la Regensburg (dedicată episcopului de Oradea, Ioan Vitez), lucrări pedagogice, poeme de dragoste şi religioase şi, nu în ultimul rând, „Scrisorile familiare”.
„A studiat gramatica, dreptul civil, literatura antică şi medievală la Siena, unde avea să devină episcop, şi dreptul canonic la Padova. Şi-a început cariera profesională în serviciul lui Domenico Capranica, episcop de Fermo, cu care a călătorit la Basel pentru a participa la conciliul început acolo în 1431; a fost prima sa experienţă majoră în relaţiile internaţionale, domeniu pe care nu îl va mai părăsi până la sfârşitul vieţii.
Samuel von Brukenthal a avut în biblioteca lui una dintre scrierile papei Pius al II-lea, anume ‘Epistolae familiares’. Exemplarul din biblioteca baronului Brukenthal este o ediţie Koberger a Epistolelor, apărută la Nürnberg în 1481. Ea este listată de bibliograful şi librarul parizian Guillaume Francois de Bure alături de ediţiile pentru care ‘se făcea mult caz’ în secolul al XVIII-lea datorită faptului că era completă.
În ‘Epistolae familiares’, Piccolomini oferă cititorilor 433 de scrisori, ode etc., toate surse documentare primare din şi despre perioada Renaşterii. De la aspecte ce ţin de viaţa personală şi cariera proprie, până la cele legate de politica internaţională din Europa Occidentală şi de Sud-Est în contextul cruciadelor târzii, scrisorile portretizează un tablou variat în teme, imagini şi personaje istorice: atmosfera de la curtea imperială romano-germană, intrigile şi jocurile de putere, relatări din călătoriile pe care le-a întreprins în Elveţia, Germania, Anglia, Scoţia, participări la nunţi şi concilii, achiziţii de cărţi şi, nu în ultimul rând, chiar Bula de chemare la cruciada anti-otomană din 1463”, arată reprezentanții muzeului sibian.
Expoziția, parte a proiectului „Incunabulele Muzeului Naţional Brukenthal”, poate fi vizitată până pe 22 decembrie.