Spectacolul „Ultima generație”, semnat de regizorul debutant Tudor Licu, este premiera care încheie seria de producții noi prezentate de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu în 2024.
Avanpremiera și premiera sunt programate în 19, respectiv 20 decembrie, ora 19:00, la Sala Studio.
Opt actori tineri (Iustinian Turcu, Ștefan Tunsoiu, Antonia Dobocan, Radu Costea, Crina Dumitrașcu, Ada Bicfalvi, David Cristian, Oana Noja) conduși de un regizor debutant (Tudor Licu) vă prezintă un spectacol-antologie, alcătuit din scrierile a ṣase autori (Cosmin Stănilă, Alex Mircioi, Mădălina Stoica, Daria Ancuța, Tudor Licu, Carla Oncescu) parte a celei mai tinere generații din dramaturgia românească. Fiecare scenariu imaginează un posibil sfârșit al omenirii, explorând impactul direcției în care se îndreaptă lumea asupra direcției vieților noastre.
„Este o șansă unică pe care, de un număr bun de ani, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu și Teatrul Național ‘Radu Stanca’ Sibiu o dă tinerilor artiști ai României și ai lumii, într-un dialog cu ei înșiși, cu publicul, cu creația. Bine ați venit în lumea frumoasă a Miracolului!”, transmite Constantin Chiriac, directorul general al TNRS și președintele FITS.
„Ultima generație” este revolta unor tineri împotriva unei lumi în declin, revolta ca manifest, ca act creator al unor noi realități posibile. „Ce veți vedea mai departe sunt coșmarurile generației noastre, metafore care tind să devină realități, în lipsa unor acțiuni colective concrete”, spune regizorul Tudor Licu.
Producția face parte din programul Manifest pentru Dialog, prin care Naționalul sibian le-a oferit tinerilor regizori talentați șansa de a debuta pe scenă. Programul urmărește, pe de o parte, încurajarea gândirii critice prin abordarea unor teme importante, prea puțin discutate în peisajul teatral românesc și, pe de altă parte, contribuie la dezvoltarea noului public, un public activ, implicat care, alături de artiști, declanșează și susține o dezbatere vie. Continuarea programului urmărește o a treia direcție: susținerea debutului în arta teatrală. Concret, proiectul presupune crearea unui spectacol de teatru, pornind de la un text dramatic scris special pentru proiect, de către o echipă tânără formată din regizor, dramaturg, scenograf, actori ai Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și studenți ai Departamentului de Artă Teatrală al Facultății de Litere și Arte a ULBS și realizarea unui turneu național.
Proiectul și turneul „Manifest pentru Dialog” sunt susținute de BRD Groupe Société Générale. Proiectul „Manifest pentru Dialog” va continua și în anii următori.
Spectacolele lunii decembrie, în vânzare
TNRS a pus deja în vânzare și biletele pentru spectacolele programate în luna decembrie.
Biletele sunt disponibile la Agenția Teatrală din str. Nicolae Bălcescu, nr. 17, și online, pe www.tnrs.ro.
PROGRAMUL LUNII DECEMBRIE
1 decembrie, ora 17:00
Moroi
De: Cătălin Ștefănescu, Ada Milea
Regia: Alexandru Dabija
Sala Mare TNRS
B-dul Corneliu Coposu, nr. 2
Preț: 40/ 25 /10 lei
5 decembrie, ora 19:00
Am angajat un ucigaș profesionist/Wie feuere ich meinen mörder
Text: Aki Kaurismäki
Regia: Radu-Alexandru Nica
Sala Mare TNRS
B-dul Corneliu Coposu, nr. 2
Preț: 40/ 25 /10 lei
6 decembrie, ora 19:00
Puricele în ureche
Text: Georges Feydeau
Regia: Șerban Puiu
Sala Mare TNRS
B-dul Corneliu Coposu, nr. 2
Preț: 40/ 25 /10 lei
7 decembrie, ora 17:00
Puricele în ureche
Text: Georges Feydeau
Regia: Șerban Puiu
Sala Mare TNRS
B-dul Corneliu Coposu, nr. 2
Preț: 40/ 25 /10 lei
8 decembrie, ora 17:00
Antisocial
De: Bogdan Georgescu
Sala Mare TNRS
B-dul Corneliu Coposu, nr. 2
Preț: 40/ 25 /10 lei
11 decembrie, ora 19:00
Conu Leonida față cu Reacțiunea… o fandacsie cu Efimița
După I.L. Caragiale
Regia: Mariana Cămărășan
Centrul Cultural Habitus
Piața Mică, nr. 4
Preț: 40/ 25 /10 lei
12 decembrie, ora 19:00
Nunta însângerată/ Bluthochzeit
De: Federico Garcia Lorca
Regia: Hunor Horváth
Sala Mare TNRS
B-dul Corneliu Coposu, nr. 2
Preț: 40/ 25 /10 lei
13 decembrie, ora 19:00
Bravul soldat Švejk
Text: Jaroslav Hašek
Regia: Viorel Rață
Sala Mare TNRS
B-dul Corneliu Coposu, nr. 2
Preț: 40/ 25 /10 lei
14 decembrie, ora 17:00
Iubire cu năbădăi
Text: Marc Camoletti
Regia: Șerban Puiu
Sala Mare TNRS
B-dul Corneliu Coposu, nr. 2
Preț: 40/ 25 /10 lei
15 decembrie, ora 17:00
Iubire cu năbădăi
Text: Marc Camoletti
Regia: Șerban Puiu
Sala Mare TNRS
B-dul Corneliu Coposu, nr. 2
Preț: 40/ 25 /10 lei
18 decembrie, ora 19:00
Soră-sa
de Lot Vekemans
Regia: Hunor Horváth
Centrul Cultural Habitus
Piața Mică, nr. 4
Preț: 40/ 25 /10 lei
19 decembrie, ora 19:00
AVANPREMIERĂ
Ultima generație
Regia: Tudor Licu
Sala Studio
Str. Emil Cioran, nr. 1A
Preț: 40/ 25 /10 lei
20 decembrie, ora 19:00
PREMIERĂ
Ultima generație
Regia: Tudor Licu
Sala Studio
Str. Emil Cioran, nr. 1A
Preț: 40/ 25 /10 lei
21 decembrie, ora 17:00
Scandal în culise
De: Michael Frayn
Regia: Andrei și Andreea Grosu
Sala Mare TNRS
B-dul Corneliu Coposu, nr. 2
Preț: 40/ 25 /10 lei
22 decembrie, ora 17:00
Scandal în culise
De: Michael Frayn
Regia: Andrei și Andreea Grosu
Sala Mare TNRS
B-dul Corneliu Coposu, nr. 2
Preț: 40/ 25 /10 lei