14 monumente etnografice din Muzeul ASTRA vor fi restaurate și apoi redeschise publicului, prin intermediul unui proiect în valoare de aproape 8 milioane de lei, finanțat de Institutul Național al Patrimoniului.
Muzeul ASTRA, în calitate de beneficiar, împreună cu Institutul Național al Patrimoniului (INP), în calitate de finanțator, au semnat la începutul lunii noiembrie contractul de finanțare nerambursabilă nr. 32/2024, având ca obiect proiectul ”Restaurarea monumentelor etnografice din Muzeul ASTRA. Viitorul sustenabil al valorilor patrimoniale din România”, anunță conducerea muzeului. Proiectul este finanțat din fondul Timbrul Monumentelor Istorice (TMI), Sesiunea III/2024: ”Muzee în aer liber – monumente de arhitectură vernaculară”, subprogramul ”Restaurare”.
Proiectul își propune restaurarea riguroasă a 14 monumente etnografice, precum și lucrări de amenajare peisagistică și realizarea unor sisteme de drenaj. Monumentele din cadrul Muzeului în aer liber incluse în acest proiect provin din Mărginimea Sibiului, Valea Târnavelor, Bran, Țara Oltului, nordul Olteniei, Maramureș, Țara Zarandului sau zona Munților Apuseni, acoperind astfel o diversitate arhitecturală cu un grad de unicitate ridicat atât în peisajul montan, submontan și de podiș, cât și în tabloul general al arhitecturii vernaculare europene. Perioada de construcție a monumentelor propuse spre restaurare începe din secolul al XVII-lea și ajunge până în prima jumătate a secolului XX. În momentul de față, aceste obiective muzeale sunt închise, inaccesibile vizitatorilor, din cauza stării de conservare precare, necesitând intervenții urgente de restaurare.
Perioada de derulare a proiectului, conform contractului de finanțare, este noiembrie 2024 – noiembrie 2027.