Cea de-a 19-a ediție a festivalului Ars HUNGARICA a debutat vineri, 8 noiembrie. Festivalul cultural maghiar organizat de Asociația HID – Centrul Cultural Maghiar este un eveniment de prestigiu pentru Transilvania și regiunea Bazinului Carpatic, oferind diversitate și culoare printr-o gamă variată de programe.
Primul moment de pe agenda acestei ediții a fost deschiderea expoziției itinerante „Lumea lui Bánffy Miklós și Kós Károly”, în sala de expoziții a Primăriei municipiului Sibiu, din Piața Mare. Lucrările selectate ilustrează conexiunile profunde dintre viețile celor doi polihistori și subliniază momentele esențiale ale prieteniei lor.
La ora amiezii, Muzeul Brukenthal a găzduit vernisajul expoziției „Pe calea luminii” a lui Xantus Géza. Artistul, pictor și grafician din Miercurea Ciuc, a avut deja expoziții individuale și de grup în numeroase mari orașe europene. Acum, el își prezintă lucrările recente publicului din Sibiu. Expoziția, formată din picturi în ulei, aduce în prim-plan o dimensiune transcendentală, în care Xantus explorează lumea mistică a lui Hristos înviat, invitând privitorii să pătrundă într-o experiență spirituală profundă.
Gala de deschidere s-a desfășurat seara, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat, cu alocuțiuni susținute de dr. Körösi Viktor Dávid, consulul șef al Consulatului Ungariei de la Cluj-Napoca, deputatul UDMR Benedek Zakariás, Thomas Roth, din partea Consiliului Județean Sibiu, și, desigur, organizatorul festivalului – Serfőző Levente, președintele Asociației HID și vicepreședintele Asociației Maghiare de Cultură din Transilvania.
„Festivalul ARS Hungarica are ca scop consolidarea comunității maghiare din regiune, promovând valorile și bijuteriile culturale maghiare, creând o punte de legătură între oameni și instituții. Este un eveniment important pentru Sibiu, cu recunoaștere internațională, care prezintă tradițiile și bogăția patrimoniului cultural maghiar atât localnicilor, cât și vizitatorilor. Totodată, oferă oportunități de recreere activă pentru comunitatea locală”, a arătat Serfőző Levente.
Pe scena Sălii Thalia au concertat, după discursurile oficiale, artiștii BRI & Monica Opra & Ză Band. „În spatele numelui de scenă BRI o găsim pe Brigitta Gheorghilaș, o artistă originară din Sibiu, cunoscută în comunitatea maghiară locală deja din copilărie. Pe Bajka, cu vocea sa minunată, adesea o puteți asculta la Biserica Romano-Catolică din oraș, dar ați întâlnit-o și în edițiile anterioare ale festivalului ARS Hungarica. A studiat muzică la Conservatorul din Brașov și este profesor de muzică. De-a lungul carierei, a câștigat premii la diverse concursuri și festivaluri muzicale și a obținut rezultate remarcabile într-un show din Ungaria. De asemenea, joacă un rol principal în rockopera «Magyarok Fénye», care se află în pregătire. Brigitta concertează alături de trupa Ză Band din 2016, iar formația cântă anual în sute de concerte și evenimente private. Repertoriul lor este variat, acoperind mai multe genuri muzicale, pentru a asigura o atmosferă plăcută tuturor spectatorilor. În această seară, vom asculta atât melodii maghiare celebre, cât și hituri internaționale din sfera pop-rock. Și Monica Opra, o artistă născută în Agnita și stabilită la Sfântu Gheorghe, care ne va încânta cu vocea ei deosebită. De mulți ani, Monica participă la numeroase evenimente muzicale de prestigiu și a cântat alături de mai multe formații și filarmonici. Repertoriul ei acoperă o gamă largă de genuri: de la chanson, swing, pop la musicaluri, este gata să cânte orice”, a spus Krisztina Bucșe, prezentatoarea festivalului.
Seara s-a încheiat cu o recepție în foaier.
Ars HUNGARICA, un proiect cofinanțat de Primăria Sibiu și Consiliul Județean Sibiu, continuă până pe 17 noiembrie în municipiul Sibiu și orașul Ocna Sibiului. Printre evenimentele speciale se numără expoziții, spectacole de teatru, precum și programe literare și muzicale. Seria de evenimente include, de asemenea, lansări de carte, spectacole de teatru pentru copii și concerte dedicate celor mici. Programul festivalului este îmbogățit de o degustare de vinuri și un recital de pian al pianistului Csíky Boldizsár.
Astăzi, 9 noiembrie, vă recomandăm expoziția „Lumea noastră”, semnată de Fekete Ferenczi Blanka și Demeter János, la Sala Oglinzilor, începând cu ora 12:00. La ora 13:00, tot la Sala Oglinzilor, va avea loc lansarea cărții „Literatura lui Saturn. Două eseuri despre Tamás Deák”, de Szabó Enikő, Valentin Trifescu, Alexandru Păunescu. În Turnul Sfatului Turnul Sfatului va fi vernisată expoziția fotografului medieșean Tímár Zsolt, intitulată „Insule”, la orele 18:00, iar de la 19:00, la Teatrul Gong, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara prezintă spectacolul „Sora soarelui, lumina stelelor” (cu subtitrare în limba română).