Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu lansează o ofertă specială pentru biletele și abonamentele la Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică, circ și dans dedicată publicului iubitor de artele spectacolului.
Între 1 decembrie 2024 și 31 ianuarie 2025, la achiziționarea unui bilet, abonament lunar, trimestrial sau anual, spectatorii primesc gratuit unul suplimentar.
Un cadou cultural unic
„În perioada sărbătorilor, publicul nostru are șansa să ofere și să se bucure, în același timp, de un bilet sau abonament pe Scena Digitală și să aibă parte de o experiență unică, urmărind cele peste 80 de producții de teatru, muzică, circ sau dans, în confortul propriei locuințe”, spune Constantin Chiriac, directorul general al TNRS și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
Scena Digitală oferă acces nelimitat prin orice tip de abonament la peste 80 de producții de teatru, film, dans, circ și muzică, cărora li se adaugă lunar noi producții în premieră.
Bilete și abonamente
Scena Digitală, distinsă cu premiul special UNITER, aduce la îndemâna publicului din întreaga lume spectacole de înaltă calitate.
Platforma poate fi accesată pe www.scena-digitala.ro, unde biletele și abonamentele sunt disponibile astfel:
- abonamentul pentru 12 luni costă 299 lei (1 + 1 gratis până în 31.01.2025)
- abonamentul pentru 3 luni costă 89 lei (1 + 1 gratis până în 31.01.2025)
- abonamentul lunar costă 49 lei/lună (1 + 1 gratis până în 31.01.2025)
- biletul individual permite vizionarea unui anumit spectacol la prețul de 30 lei (1 + 1 gratis până în 31.01.2025)
În perioada de valabilitate a abonamentului, spectacolele pot fi vizionate oricând, oriunde și de oricâte ori. Biletul individual este disponibil 4 ore de la activare și alegerea intervalului de timp pentru vizionare.