Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a anunţat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că urmează o investiţie de peste 2 milioane de euro în Bastionul Soldisch şi Centrul ASTRA pentru Educaţie.
„Am creat cadrul legal ca pe timbrul monumentelor istorice să existe o componentă financiară din bugetul de stat pentru a interveni pe clădiri monument istoric. Există diferite tipuri de intervenţii: studiu de fezabilitate, proiect tehnic, începerea investiţiei. În momentul de faţă, Muzeul ASTRA a aplicat pentru realizarea proiectului de fezabilitate. După ce acest proiect este încheiat, de unde a reieşit şi valoarea totală a investiţiei, care se ridică la aproximativ 2 milioane de euro, deschidem apelul”, a arătat Turcan.
Directorul general al Complexului Naţional Muzeal ASTRA din Sibiu, Ciprian Ştefan, prezent la conferinţa de presă, a întărit ideea că este nevoie de această investiţie pentru ca Sibiul să aibă un centru pentru educaţie. „Investiţia va fi în jur de 2,1 milioane de euro pentru această zonă. România a ajuns la o maturitate când factorii decizionali au înţeles rolul nostru în viitor”, a spus Ciprian Ştefan.
Acesta a subliniat faptul că deocamdată s-a făcut studiul de fezabilitate pentru această investiţie, dar că „există în momentul faţă şi va exista şi anul viitor instrumentul de finanţare prin Ministerul Culturii”.
La eveniment au fost prezenţi şi ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, care şi-au declarat susţinerea pentru cultură.
Sutele de vizitatori care au participat, ieri, la Ziua porților deschise în Bastionul Soldisch s-au plimbat prin tunelurile Bastionului și au asistat apoi la un concert susținut de trupa Nod în Papură într-o canotcă adusă din Delta Dunării.