Proiectul remarcabil de reabilitare a bisericii fortificate din Alma Vii este marele câștigător al anului 2024 la ceremonia Premiilor Europene pentru Patrimoniu, obținând atât un Grand Prix, cât și Premiul Publicului.
Această inițiativă impresionantă a primit cel mai mare număr de voturi, exprimate printr-un sondaj online la care au participat aproximativ 10.000 de cetățeni din întreaga Europă, potrivit organizatorilor evenimentului.
Câștigătorii Premiilor Europene pentru Patrimoniu / Premiile Europa Nostra 2024, cea mai înaltă distincție acordată pentru patrimoniu din Europa, au fost celebrați, aseară, la Ateneul Român din București. Ceremonia de decernare a premiilor pentru Patrimoniu din acest an a fost co-găzduită de Iliana Ivanova, comisar european pentru Inovație, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret, și de prof. dr. Hermann Parzinger, președinte executiv al Europa Nostra. Ceremonia a reunit aproximativ 800 de profesioniști în domeniul patrimoniului, voluntari, entuziaști și susținători din întreaga Europă. Printre oaspeții de onoare s-au numărat prof. dr. Sergiu Nistor, consilier prezidențial, și Raluca Turcan, ministrul Culturii din România. Ceremonia a fost cel mai mare eveniment din cadrul Summit-ului European al Patrimoniului Cultural 2024, care se desfășoară la București între 6 și 8 octombrie. Summit-ul este organizat de Europa Nostra și co-finanțat de Programul Europa Creativă din cadrul Uniunii Europene, având loc sub Înaltul Patronaj al președintelui Klaus Iohannis.
În cadrul ceremoniei de acordare a premiilor, au fost anunțați cei cinci laureați ai Grand Prix-ului și câștigătorul Premiului Publicului 2024, fiecare primind un premiu în valoare de 10.000 de euro. Câștigătorii Grand Prix-ului au fost selectați din rândul celor 26 de câștigători din acest an, din 18 țări europene, de către Consiliul Europa Nostra, pe baza recomandării unui juriu independent de experți.
Printre cei cinci laureați ai Grand Prix-ului 2024 se află biserica săsească din Alma Vii, cu Marele Premiu al categoriei Conservare și Reutilizare Adaptivă, „Acest proiect a restaurat un reper cultural care reprezintă secole de istorie și meșteșug în pitoreasca localitate Alma Vii din Transilvania. Restaurarea cuprinzătoare nu doar că a păstrat integritatea arhitecturală și istorică a bisericii, dar a și consolidat comunitatea locală și a promovat dezvoltarea turismului sustenabil. Proiectul, susținut de Fondul Ambasadorilor SUA pentru Conservarea Culturii și Granturi EEA, a fost coordonat de Fundația Mihai Eminescu. Reabilitarea remarcabilă a Bisericii Saxone din Alma Vii este marea câștigătoare a anului 2024: a primit atât un Grand Prix, cât și Premiul Publicului 2024. Această inițiativă impresionantă a obținut cel mai mare număr de voturi, exprimate printr-un sondaj online la care au participat aproximativ 10.000 de cetățeni din întreaga Europă”, spun organizatorii evenimentului.
„Patrimoniul cultural este fundamentul identității și diversității Europei. Felicit călduros câștigătorii Premiilor Europene pentru Patrimoniu / Premiile Europa Nostra 2024 pentru realizările lor extraordinare. Acestea sunt o dovadă a puterii patrimoniului de a inspira inovația, de a promova implicarea comunității și de a sprijini dezvoltarea sustenabilă pe continentul nostru. Aceste proiecte evidențiază importanța protejării moștenirii noastre culturale comune, adaptând-o în același timp la provocările viitorului, în beneficiul generațiilor viitoare”, a declarat Iliana Ivanova, comisar european pentru Inovație, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret.
Prof. dr. Hermann Parzinger, președinte executiv Europa Nostra: „Câștigătorii Premiilor Europene ale Patrimoniului / Premiile Europa Nostra 2024 evidențiază valorile multiple ale patrimoniului pentru societatea, mediul și economia Europei. Patrimoniul cultural este o resursă prețioasă care trebuie gestionată cu atenție, astfel încât să putem beneficia de numeroasele sale avantaje, atât pentru generațiile prezente, cât și pentru cele viitoare. Felicit din toată inima toți câștigătorii, în special laureații Grand Prix și câștigătorul Premiului Publicului.”
Premiile Europene pentru Patrimoniu / Premiile Europa Nostra au fost lansate de Comisia Europeană în 2002 și de atunci sunt gestionate de Europa Nostra. Premiile sunt sprijinite de programul Uniunii Europene Europa Creativă. Timp de 22 de ani, Premii au evidențiat și diseminat excelența în domeniul patrimoniului, dar și cele mai bune practici în Europa, încurajând schimbul transfrontalier de cunoștințe și conectând părțile interesate din domeniul patrimoniului în cadrul unor rețele mai largi. Premiile au adus beneficii majore câștigătorilor, cum ar fi o mai mare expunere (inter)națională, finanțare suplimentară și creșterea numărului de vizitatori. În plus, Premiile au promovat o mai mare grijă față de patrimoniul nostru comun în rândul cetățenilor europeni.