Ateliere de olărit cu meșterul Marcel Tănăsie

Ateliere de olărit cu meșterul Marcel Tănăsie

Sfârșitul de săptămână l-a adus în Muzeul ASTRA pe meșterul olar Marcel Tănăsie. Toți vizitatorii muzeului sunt așteptați la Târgul de țară, astăzi, între orele 11.00 și 17.00, pentru a afla povestea ceramicii de Șișești-Noapteșa.

„Meșterul olar Marcel Tănăsie, însoțit de familia sa, cei care duc ceramica de Noapteșa mai departe, vor făuri vase utilitare, care sunt reprezentative pentru tradiția zonei Noapteșa-Șișești. Atelierele sunt interactive, iar în cadrul lor meșterul va spune povestea olăritului din această parte a Mehedințiului, de la extragerea pământului de oale, la frământarea lor și până la crearea pieselor dorite. Oalele de sarmale, cănile de vin, ulcelele și castroanele sunt acele vase care ilustrează practici dintr-un vechi centru de olari, dar, în același timp, își demonstrează sustenabilitatea în cadrul gospodăriei de azi. Marcel Tănăsie va lucra vase pe care le va lăsa la uscat, astfel încât să fie potrivite ca, ulterior, să revină la Muzeul ASTRA și să realizeze arderea acestora, la cuptorul funcțional din sectorul olărit al Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului. Atelierele fac parte din proiectul ‘Animă ASTRA’, cofinanțat de Primăria municipiului Sibiu și susținut de CEC Bank”, informează Cosmin Călinescu, purtătorul de cuvânt al Muzeului ASTRA.

Răspunde